Lucrările la metrou au asigurate fonduri pentru acest an prin bugetul aprobat în Parlament.
Începerea săpăturilor, anunțată pentru luna aprilie.
Prin Capitolul „Consolidarea transportului public urban de calatori Cluj”, s-au alocat 310 milioane de lei, iar acești bani, spune viceprimarul Dan Tarcea, sunt folosiți la realizarea metroului care pleacă din Florești și ajunge în partea estică a municipiului Cluj-Napoca, scrie radiocluj.
roPotrivit sursei citate anterior, estimările făcute în bugetul de stat prevăd că, în anul 2026, lucrările la metroul din Cluj vor avea nevoie de 1,7 miliarde de lei, vârful alocărilor fiind preconizat pentru 2027, când vor fi necesare 3 miliarde de lei.
„Proiectul metroului merge mai departe, există finanțare asigurată, iar lucrurile sunt în graficul pe care l-am discutat cu constructorul.
Pentru metroul clujean sunt alocați 310 milioane de lei.
Acest fapt poate fi verificat și în bugetul Guvernului României pentru anul 2025, în anexa numărul 3/24, la pagina 16, pagina 994 și la pagina 1070.
Banii sunt suficienți pentru a asigura continuitatea acestui proiect”, a declarat Dan Tarcea.
În 5 iunie, la Cluj, au început lucrările în teren la metroul din Cluj, cel mai mare proiect de infrastructură din ultimii 30 de ani.
Proiectul constă în proiectarea, construcția, echiparea și punerea în funcțiune a unei linii de metrou ușor în zona metropolitană Cluj-Napoca, în lungime de 21,03 km și având 19 stații și un depou, dotate cu facilități pentru buna integrare a sa cu celelalte sisteme de mobilitate.
Conform datelor oficiale, în anul 2031, anul de punere în funcțiune al metroului, vor fi 164.
000 de călători pe zi, ceea ce înseamnă mai puțin cu 29.
000 de mașini în oraș, încă din primul moment de funcționare a metroului.
În termeni de „transformare verde”, într-un an, metroul va elimina gaze cu efect de seră în echivalent a jumătate de milion de copaci plantați.
Linia de metrou ușor, cu 19 stații subterane și un depou suprateran, are o capacitate de transport nominală/maximă la interval de 90 secunde: 15.
200/21.
600 pasageri/oră și sens (40 trenuri/oră și sens).
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro
![](https://monitorulcj.ro/documente/stories//2025/02/06/67a50e578474e_66629853788a0_europa-unita-metrou.jpg)