Florești: O săptămână cu restricții de trafic pe strada Tăuțiului

Spread the love

  În intervalul 17 – 23 februarie 2025, între orele 08:00 – 17:00, vor avea loc lucrări de extindere a rețelei de canalizare menajeră, a anunțat Primăria Florești.

 Lucrările se vor desfășura pe sectorul dintre intersecția cu strada Crizantemelor și intersecția cu strada Sub Cetate, afectând circulația pe zona centrală a drumului.

Accesul riveranilor va fi permis până în momentul în care lucrările ajung în apropierea proprietăților lor.

Pentru a evita blocajele în trafic, șoferii vor putea folosi următoarele rute alternative:După finalizarea lucrărilor, zona afectată va fi adusă la starea de piatră concasată compactată, pentru a asigura siguranța circulației.

 „Închidere segment strada Tăuțului în perioada vacanței școlare.

 În perioada 17 – 23 februarie 2025, între orele 08:00 – 17:00, vor avea loc lucrări de extindere a rețelei de canalizare menajeră pe strada Tăuțiului, de la intersecția cu str.

Crizantemelor până la intersecția cu str.

Sub Cetate.

Lucrările se vor desfășura pe zona centrală a drumului, iar accesul riveranilor va fi permis până în momentul în care lucrările ajung în zona respectivă.

La finalizarea lucrărilor, zona afectată va fi readusă la starea de piatră concasată compactată, pentru a asigura circulația în siguranță și a preveni eventualele accidente.

Lucrările se vor desfășura etapizat, cu semnalizare și protecție sporită pentru a minimiza impactul asupra circulației comunității.

 Vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare!”, au transmis reprezentanții Primăriei Florești.

 Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns