Israelul pregătește „plecarea voluntară” a palestinienilor din Fâşia Gaza, în urma propunerii formulate de Trump. Netanyahu: „Este o idee extraordinară”.

Spread the love

  Ministrul israelian al Apărării a ordonat joi armatei să pregătească un plan care să permită „plecarea voluntară” a locuitorilor din Gaza, după ce Donald Trump a generat unde de șoc cu planurile sale privind viitorul teritoriului palestinian.

„Am dat ordin armatei israeliene să pregătească un plan care va permite tuturor locuitorilor Fâşiei Gaza care doresc să plece în orice loc din lume dispus să-i găzduiască”, a declarat Katz, precizând că planul prevede „opţiuni de ieşire prin punctele de trecere terestre, precum şi dispoziţii speciale pentru plecările pe cale maritimă şi aeriană”.

În timp ce Israelul a interzis până acum palestinienilor din Gaza să părăsească enclava, iar singurul punct de trecere spre Egipt este deschis doar pentru evacuări medicale sporadice, Katz nu a precizat dacă intenţionează să permită locuitorilor din Fâşia Gaza care aleg exilul să tranziteze Israelul.

Instrucţiunea ministrului urmează anunţului şocant al lui Donald Trump conform căruia SUA intenţionează să preia controlul asupra Fâşiei Gaza, să-i relocheze pe palestinienii care trăiesc acolo şi să transforme teritoriul în „Riviera Orientului Mijlociu”.

Pe lângă respingerea frontală a propunerii de către Autoritatea Națională Palestiniană (ANP) și de către o mare parte a comunității internaționale, Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, a reamintit miercuri că „orice deportare sau transfer forțat de persoane dintr-un teritoriu ocupat este strict interzisă”, informează joi EFE, citată de Agerpres.

ro„Dreptul internațional este foarte clar, autodeterminarea este un principiu fundamental și trebuie protejată de toate statele, așa cum a subliniat recent Curtea Internațională de Justiție”, a transmis Turk într-un mesaj scris ca răspuns la o întrebare adresată de EFE.

La rândul său, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat referitor la conflictul palestinian că, „atunci când căutăm soluții nu trebuie să agravăm problemele”, și că „este esențial să evităm toate formele de epurare etnică”, potrivit intervenției purtătorului de cuvânt al său, Stephane Dujarric, în conferința de presă zilnică.

„Orice deplasare forțată a populațiilor este echivalentă cu epurarea etnică”, a insistat Dujarric, referindu-se la planurile prezentate de Trump, fără a-l numi.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a calificat drept „extraordinar” și „o idee bună” planul prezentat de președintele american Donald Trump, care a declarat că țara sa va ocupa Fâșia Gaza după transferarea forțată a aproape două milioane de palestinieni din enclavă și despre care ONU avertizează că ar putea duce la o epurare etnică.

„Este prima idee bună pe care am auzit-o.

Este o idee extraordinară care cred că ar trebui urmărită, examinată și pusă în practică, pentru că cred că ar putea crea un viitor diferit pentru toată lumea”, a apreciat Netanyahu într-un interviu acordat miercuri seară rețelei americane Fox News.

Comentariile sale intervin după ce, marți, într-o conferință de presă la Washington susținută alături de însuși Netanyahu, Trump a declarat că Statele Unite vor „prelua controlul” pe termen lung asupra Fâșiei Gaza și o vor reconstrui, transformând-o în noua „Riviera a Orientului Mijlociu”, nu înainte de a muta definitiv palestinienii în alte țări.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns