Potrivit datelor statistice actualizate, valabile pentru 1 iulie 2024, numărul populației după domiciliu a crescut în județul Cluj.
Populaţia după domiciliu reprezintă numărul persoanelor cu cetăţenie română şi domiciliul pe teritoriul României, delimitat după criterii administrativ-teritoriale, potrivit ediției 2024 a Anuarului Demografic al României.
Clujul avea anul trecut peste 744.
000 de persoane înregistrate după domiciliu.
Domiciliul persoanei este adresa la care aceasta declară că are locuinţa principală, trecută în actul de identitate (CI, BI), aşa cum este luată în evidenţa organelor administrative ale statului.
În stabilirea valorii acestui indicator nu se ţine cont de reşedinţa obişnuită, de perioada şi/sau motivul absenţei de la domiciliu.
Populaţia după domiciliu reprezintă populaţia de jure care poate să includă şi emigranţii, respectiv cetățenii români plecați din țară pentru o perioadă de cel puțin 12 luni.
Practic, chiar și în perioada pandemică, numărul populației după domiciliu a crescut ușor.
De asemenea, dacă în 2023, județul număra peste 742.
000 de persoane, anul trecut numărul total al populației după domiciliu a ajuns la 744.
022 persoane.
Populația după domiciliu la 1 iulie 2024:Județul Cluj*2024 – 744.
022 de persoane*2023 – 742.
944*2022 – 741.
352*2021 – 740.
141*2020 – 738.
828*2019 – 735.
028Nu același lucru se poate spune și despre municipiul Cluj-Napoca.
Dacă în perioada pandemică, municipiul Cluj-Napoca înregistra o creștere a populației (328.
253 de persoane în 2020), cu o creștere constantă de la un an la altul, din 2023 numărul populației a început să scadă: de la 328.
567 de persoane în 2022, la 327.
304 persoane în 2023.
În 2024, numărul populației după domiliciu în municipiul Cluj-Napoca era de 326.
168 de persoane, potrivit datelor semidefinitive oferite de Direcția Județeană de Statistică (DSJ) Cluj la solicitarea monitorulcj.
roÎn același timp, în comuna Florești, putem observa o tendință opusă: numărul populației după domiciliu a ajuns anul trecut la 54.
284 de persoane.
Creșterea este una substanțială față de anul anterior: 51.
537 de persoane în 2023.
În cea mai mare comună din țară, numărul populației după domiciliu a crescut vertiginos:*2019 – 39.
721 de persoane*2020 – 42.
592*2021 – 45.
454*2022 – 48.
436*2023 – 51.
537*2024 – 54.
284.
În ceea ce privește stabiliri cu domiciliul, date care includ și migrația internațională, în 2023 din Cluj au plecat 18.
723 de persoane, număr apropiat de anul pre-pandemic 2019, dar ceva mai mic decât în 2022, când numărul de stabiliri cu domiciliul a fost de 20.
131 de persoane.
În municipiul Cluj-Napoca, numărul populației plecate (stabiliri cu domiciliul, inclusiv migrație internațională) a fost de 5.
851 de persoane în 2023, înregistrându-se o scădere substanțială față de anul anterior: 6.
722 de persoane în 2022.
În comuna Florești, în 2023 au plecat 4.
015 persoane, în scădere față de anul anterior, când erau înregistrate 4.
495 de stabiliri cu domiciliul, inclusiv migrația internațională.
Potrivit datelor statistice, declinul demografic își menține trendul ascendent.
De asemenea, numărul născuților-vii este în scădere.
În 2023, în județul Cluj erau înregistrați 6.
133 de născuți-vii, potrivit datelor semidefinitive oferite de DSJ Cluj.
Scăderea numărului de născuți-vii rămâne la cote ridicate: în 2022 – 6.
674, față de 7.
133 în 2021.
Aceeași tendință poate fi urmărită și în municipiul Cluj-Napoca (2.
642 în 2023 față de 3.
111 în 2022).
În comuna Florești însă, tendința este una inversă: 762 de născuți-vii în 2023, față de 731 în 2022.
În ceea ce privește numărul deceselor, în 2023 au fost raportate 7.
847 decese (date semidefinitive) în județul Cluj, față de 8.
737 în 2022.
În Cluj-Napoca, numărul deceselor raportate în 2023 a fost de 2.
867 față de 3.
214 în 2022.
În comuna Florești, în schimb, în 2023 au fost raportate 228 de decese, comparativ cu 220 de decese înregistrate în 2022.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsFoto: Depositphotos.
comCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro