Armata israeliană a aruncat, duminică, în aer mai multe clădiri din tabăra de refugiaţi Jenin din Cisiordania ocupată, potrivit agenţiei de presă a statului palestinian, citată de Reuters.
În cadrul operaţiunii au fost distruse aproximativ 20 de clădiri, relatează Reuters.
Imaginile surprinse la faţa locului arată cum mai multe explozii au loc simultan în tabăra foarte populată.
Nori groşi de fum s-au ridicat deasupra oraşului palestinian în care forţele israeliene desfăşoară, de aproape două săptămâni, o operaţiune militară amplă care, potrivit armatei israeliene, vizează luptătorii palestinieni şi confiscarea depozitelor de arme.
Armata israeliană a declarat că 23 de structuri au fost „dezmembrate” în nordul Cisiordaniei după ce forţele sale au descoperit acolo laboratoare de explozibili, arme şi posturi de observaţie.
Vezi mai multe articole din categoria externe