CFR, victorie categorică în amicalul cu Sănătatea Cluj. „Feroviarii” se pregătesc de derby-ul contra FCSB.

Spread the love

  CFR Cluj a disputat joi, 30 ianuarie, un meci amical cu Sănătatea Cluj.

 Echipa lui Dan Petrescu s-a impus fără emoții, scor 6-0.

Primul gol al partidei a fost marcat de Kamara în minutul 20.

Două minute mai târziu, același Kamara a făcut dubla după o acțiune personală, stabilind scorul primei reprize, 2-0.

În minutul 39, Țîrlea a reușit să-și treacă în cont primul său gol pentru CFR după o acțiune personală a lui Sfait, care i-a pasat decisiv.

În minutul 45, după centrarea lui Peteleu și presat de Juric, Paul, jucătorul Sănătății Cluj, a respins mingea în propria poartă.

În minutul 52, Sfait a reușit un nou assist, de data aceasta pentru Juric, care a înscris printr-un șut plasat la colțul lung.

În ultimul minut al partidei, Camora a pasat decisiv pentru Gligor, care a reușit să marcheze primul gol pentru echipa mare, stabilind scorul final al partidei, 6-0CFR Cluj joacă duminică, 2 februarie, contra echipei FCSB, în etapa cu numărul 24 al SuperLigii.

Între cele două rivale la titlu este, în acest moment, o diferență de doar două puncte.

Cu o victorie contra CFR-ului, FCSB ar putea urca pe primul loc în SuperLigă, în cazul în care Universitatea Cluj pierde meciul cu Rapid.

Același lucru se poate întâmpla și dacă CFR câștigă partida.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns