Fostul candidat la președinție Călin Georgescu a declarat miercuri seară, într-un interviu cu Ion Cristoiu, că își dorește o împărțire a Ucrainei, după ce aceasta va pierde războiul de Rusia, scrie PressHub.
ro Georgescu a afirmat că în acest caz „România are Bucovina de Nord, Bugeac-ul (sudul Basarabiei), Maramureșul de Nord”.
Ulterior, Călin Georgescu a adăugat că „Ucraina e un stat inventat, nu există” și, întrebat din nou despre teritoriile respective, a spus „În primul rând sunt ale noastre, istoric”.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a reacționat la declarațiile lui Georgescu printr-un mesaj în engleză postat pe pagina de X.
MAE nu-l menționează explicit pe Călin Georgescu, dar susține suveranitatea, integritatea teritorială și independența Ucrainei în cadrul frontierelor sale.
„Ministerul Afacerilor Externe reiterează cu fermitate poziția fermă a României de susținere a suveranității, integrității teritoriale și independenței Ucrainei în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional.
Această poziție este clară și înrădăcinată în dreptul internațional, interesul național și o politică externă de lungă durată bazată pe valori”, a transmis MAE.
Ministerul de Externe ucrainean a condamnat declarațiile „provocatoare” făcute de Călin Georgescu.
„Declarațiile politicianului român Călin Georgescu, care pun la îndoială integritatea teritorială a statului nostru, reprezintă o lipsă extremă de respect față de Ucraina și poporul ucrainean.
Considerăm categoric inacceptabile și condamnăm declarațiile sau acțiunile revizioniste care încalcă suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, contravin normelor internaționale, Cartei ONU, precum și valorilor democratice fundamentale”, a transmis purtătorul de cuvânt al MAE ucrainean, Heorhii Tykhyi, într-un comunicat.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro