Laura Buciu Laura Buciu Războiul din Ucraina, ziua 1071.
Zelenski îl îndeamnă pe Trump să fie de partea Ucrainei / SUA mută zeci de rachete Patriot din Israel în Ucraina / Ucraina atacă mai multe puncte ale infrastructurii energetice şi petroliere din Rusia Uniunea Europeană intenţionează să introducă o interdicţie progresivă asupra importurilor de aluminiu din Rusia şi să excludă noi bănci ruseşti din SWIFT, potrivit Bloomberg.
Biroul Naţional Anticorupţie al Ucrainei a deschis o anchetă penală împotriva ministrului Apărării Rustem Umerov.
Anchetatorii încearcă să afle dacă ministrul ucrainen a abuzat de autoritatea sa.
Ministrul adjunct al Apărării a fost demis marţi în urma unor acuzaţii legate de achiziţia de arme.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut guvernului să întocmească un raport privind programele sprijinite de Statele Unite, care au fost suspendate în urma ordinului executiv semnat de Donald Trump pe 20 ianuarie.
Măsura a blocat pentru 90 de zile finanţarea externă americană, afectând numeroase iniţiative în Ucraina.
Vezi mai multe articole din categoria externe Ministerul Apărării şi-a început propria producţie licenţiată de drone FPV la o întreprindere de stat, ca parte a unui proiect pilot.
O centrală nucleară şi mai multe instalaţii petroliere din Rusia au fost vizate de un atac masiv cu drone ucrainene, au raportat oficiali ruşi şi mass-media de stat, citată de Reuters, care a menţionat că nu a putut verifica informaţiile din surse independente.
Statele Unite ale Americii au transportat în ultima săptămână aproximativ 90 de rachete Patriot dintr-un depozit din Israel în Polonia pentru a fi livrate în Ucraina, potrivit ukrinform.
net.
Ucraina are nevoie de garanţii de securitate mai mari, iar preşedintele rus Vladimir Putin nu se teme de Europa, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru Fox News într-un interviu în care l-a îndemnat pe preşedintele american Donald Trump să fie de partea Ucrainei.
„Vrem ca el (Trump) să fie de partea justiţiei, de partea Ucrainei”, a declarat Zelenski în interviul difuzat marţi seară.
„Putin nu se teme de Europa”.
Zelenski a adăugat că Ucraina nu poate recunoaşte ocupaţia Rusiei, dar preferă o soluţie diplomatică.