Guvernul laburist al Marii Britanii sprijină construirea unei a treia piste la aeroportul Heathrow din Londra pentru a stimula comerţul şi creşterea economică, declară, miercuri, ministra de Finanţe a ţării, Rachel Reeves.
Guvernul britanic sprijină construirea unei noi piste pe Aeroportul Heathrow pentru a stimula economia Guvernele au ezitat să decidă dacă ar trebui să extindă aeroportul din vestul Londrei, politicienii şi sistemul juridic fiind prinşi între nevoia de o capacitate mai mare şi preocupările legate de impactul asupra poluării şi emisiilor de carbon, potrivit Reuters.
Reeves a declarat că argumentele în favoarea unei noi piste la Heathrow, unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi din lume, sunt mai puternice ca niciodată şi că doreşte ca permisiunea pentru extindere să fie acordată până la sfârşitul acestui mandat parlamentar, care se va încheia în 2029.
Şeful aeroportului Heathrow, Thomas Woldbye, a declarat că o a treia pistă ar putea fi operaţională până în 2035.
Vezi mai multe articole din categoria externe „Nu mai putem evita decizia (privind Heathrow – n.
r.
)”, a spus Reeves într-un discurs despre creşterea economică.
„Am fost întotdeauna sigură că o a treia pistă la Heathrow ar debloca creşterea, ar stimula investiţiile, ar creşte exporturile şi ar face Marea Britanie mai deschisă şi mai conectată”, a adăugat ea.
Ea a declarat că „întârzierile persistente” în ceea ce priveşte decizia au creat îndoieli în rândul investitorilor internaţionali cu privire la „seriozitatea Marii Britanii în ceea ce priveşte îmbunătăţirea perspectivelor sale economice”.
