Deputatul Emanuel Ungureanu a făcut o postare pe rețelele sociale în care denunță situația dramatică în care se află Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal (ICUTR) din Cluj-Napoca.
Acesta atrage atenția asupra pericolului major la care sunt expuși pacienții și personalul medical care își desfășoară activitatea într-o clădire veche și degradată.
„Cine răspunde dacă ia foc Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca?”, întreabă Ungureanu, subliniind că instituția, deși este un pilon de excelență medicală în România, funcționează într-un spațiu care nu mai corespunde standardelor actuale.
„În spatele meu se află un generator de oxigen peste care cad șiroaie atunci când plouă abundent, iar apa care se scurge necontrolat de pe o clădire care stă să se prăbușească.
Sunt membru al Comisiei de Sănătate, la Institutul de Urologie și Transplant Renal Cluj vin mii de pacienți în fiecare an.
Anul trecut au fost salvate vieți, în acest pod care nu ar trebui niciodată să fie pentru pacienți.
Sunt medici de 5 stele aici și o unitate sanitară care a fost degradată de către ANMCS la nivelul 4 de încredere”, a adăugat Emanuel Ungureanu.
Emanuel Ungureanu susține în totalitate solicitările personalului medical de la ICUTR, care cer:„Niciodată nu se va putea pune semnul egal între un Institut și o simplă secție!”, subliniază deputatul.
Emanuel Ungureanu amintește că, în trecut, Consiliul Județean Cluj a dorit să preia Institutul în subordinea sa, dar Ministerul Sănătății a refuzat, motivând că acesta este de interes național.
Paradoxal, acum aceeași instituție dorește să transforme Institutul într-o simplă secție.
Una dintre marile temeri ale personalului medical este legată de viitorul transplanturilor pediatrice.
ICUTR are cea mai mare experiență în transplanturile renale pentru copii din România, fiind aproape singurul care continuă să le realizeze.
Propunerea Ministerului Sănătății de a muta Institutul într-o unitate sanitară destinată exclusiv adulților ar pune în pericol acest tip de intervenții esențiale.
„UNDE SE VOR MAI FACE TRANSPLANTURI PEDIATRICE?”, întreabă retoric medicii și deputatul Ungureanu, subliniind că desființarea Institutului ar duce la destrămarea unei echipe medicale cu expertiză unică în țară.
Ungureanu cere autorităților să ia măsuri urgente pentru a finanța construirea clădirii de pe strada Victor Babeș, astfel încât Institutul să-și păstreze statutul și să poată continua să ofere servicii medicale de înaltă performanță.
„Susțin în totalitate cerințele personalului medical de la ICUTR! Este inadmisibil ca o instituție de o asemenea importanță să fie lăsată să se degradeze”, a încheiat deputatul.
Apelul lui Emanuel Ungureanu este un semnal de alarmă pentru Ministerul Sănătății și alte autorități responsabile.
Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca trebuie să fie salvat, iar echipa medicală, una dintre cele mai performante din țară, trebuie să fie sprijinită pentru a continua să ofere șanse la viață pacienților din întreaga țară.