Precipitații reduse și temperaturi în creștere până la sfârșitul lunii februarie. Prognoza meteo actualizată.

Spread the love

  În următoarele săptămâni temperaturile vor oscila, iar vremea va fi în schimbare, astfel încât valorile termice vor fi mai mari decât cele specifice perioadei din calendar, potrivit prognozei actualizate de meteorologi,Începutul săptămânii viitoare vine cu temperaturi în creștere, astfel că maximele termice vor atinge 10 – 12 grade Celsius în Cluj, cu înorări locale și temporare ce vor alterna cu perioade în care cerul va fi variabil spre senin.

 În primele zile din februarie temperaturile se vor situa în jurul valorilor de 6-7 grade Celsius, peste temperaturile specifice perioadei din calendar.

 În general, vremea va fi capricioasă, astfel că spre finalul ultimei luni de iarnă valorile termice diurne vor alterna în decurs de o săptămână de la 7 grade la 2 grade Celsius, până spre 10 – 9 grade în ultimele zile ale lunii, iar temperaturile nocturne se vor menține negative.

 Valorile termice vor fi cu mult mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

Regimul pluviometric va fi deficitar în toată ţara.

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în toate regiunile.

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată ţara.

Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această săptămână vor fi deficitare în toată ţara.

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această perioadă a anului, în toate regiunile.

Regimul pluviometric va avea o tendinţă deficitară şi în această săptămână.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns