Hamas a dat publicităţii numele ultimilor ostatici israelieni care urmează să fie eliberaţi sâmbătă

Spread the love

Hamas a dat publicităţii numele a patru femei, membre ale armatei israeliene, care urmează să fie eliberate sâmbătă, ca parte a acordului de încetare a focului din Gaza cu Israelul, notează SkyNews.

Hamas a dat publicităţii numele ultimilor ostatici israelieni care urmează să fie eliberaţi sâmbătă Karina Ariev, Daniella Gilboa, Naama Levy,în vârstă de 20 de ani, şi Liri Albag, în vârstă de 19 ani, membre în Forţele de Apărare Israelului (IDF), urmează să se întoarcă în Israel în urma schimbului de prizonieri.

Cele patru au fost luate prizoniere de la baza Nahal Oz din sudul Israelului la 7 octombrie 2023, când Hamas şi-a efectuat atacul transfrontalier.

Se aşteaptă ca ele să fie eliberate ca parte a unui schimb care va duce la eliberarea a 200 de prizonieri palestinieni din închisorile israeliene – 50 pentru fiecare soldat al IDF eliberat de Hamas, conform acordului de încetare a focului.

Vezi mai multe articole din categoria externe Israelul nu a confirmat încă cele mai recente nume.

Biroul prim-ministrului Benjamin Netanyahu a declarat: „O listă cu femeile răpite a fost primită de mediatori.

Răspunsul Israelului va fi furnizat ulrterior”.

Acordul de încetare a focului, semnat luna aceasta între Israel şi Hamas, prevede o încetare iniţială a ostilităţilor timp de şase săptămâni.

Acesta include eliberarea treptată a ostaticilor reţinuţi de Hamas şi a prizonierilor palestinieni din închisorile israeliene, precum şi retragerea treptată a forţelor israeliene din Fâşia Gaza.

Acordul, care are potenţialul de a pune capăt războiului de 15 luni din Gaza, a intrat în vigoare duminică, atunci când Hamas a eliberat trei ostatici israelieni, iar Israelul a răspuns eliberând prizonieri palestinieni.

În săptămânile următoare, 33 de ostatici urmează să fie eliberaţi în baza acestui acord.

Lasă un răspuns