Gloria Buzău a fost aproape să câștige meciul contra „U” Cluj, iar din minutul 35 a condus grație golului înscris de Ricardo Matos.
Liderul Superligii a revenit pe final, cu două penalty-uri transformate de Dan Nistor, în minutele 84 și 90+2.
Cele două penalty-uri nu au fost lipsite de controverse, iar ambele au fost dictate după ce Istvan Kovacs, din camera VAR, i-a transmis centralului să revadă fazele respective la monitor.
Ovidiu Sabău, antrenorul Universității Cluj, a declarat că valoarea și integritatea lui Istvan Kovacs nu ar trebuie puse la îndoială.
„Comisia Centrală de Arbitri a ajuns la concluzia că ambele penalty-uri au fost corect acordate.
Din păcate, foarte mulți s-au grăbit și e mai greu să dai înapoi și să recunoști că ai greșit.
Fundașul central, Cestor, a recunoscut la flash interviu că, de fapt, a fost 11 metri.
La fel, și acea palmă dată intenționat.
Fiecare are dreptul la păreri, analize, să vadă în felul lui lucrurile.
Până la urmă, eu cred că trebuie să avem încredere în acești oameni care arbitrează și o fac foarte bine.
Nu putem contesta unul dintre cei mai valoroși arbitri la nivel internațional.
Nu putem spune că avantajează pentru că și-ar compromite cariera.
Eu am mai spus că merg pe mâna lui Kovacs pentru că el are experiență, este un arbitru care arbitrează la cel mai înalt nivel și nu pot eu să-mi dau cu părerea despre el.
Maniera o putem analiza și putem trage niște concluzii, dar la anumite decizii trebuie să ne supunem și să le acordăm mai multă încredere arbitrilor, care sunt foarte bine pregătiți.
Istvan Kovacs e prea valoros ca arbitru ca să se compromită sau să ia anumite decizii pentru a dezavantaja.
E un tip care, prin tot ceea ce a făcut, a ajuns la cel mai înalt nivel.
E un tip corect, care dă ceea ce vede.
Așa a făcut la acest joc, dar și la celelalte jocuri.
Nu se pune problema să țină partea lui U Cluj.
El este un arbitru prea important ca să se compromită.
Să fim serioși! Ce ar avea de câștigat ca să avantajeze pe U Cluj?”, a declarat tehnicianul.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro