Medicina viitorului se scrie la Cluj. UMF, partener în proiect european de anvergură.

Spread the love

  Universitatea de Mediciniă și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca este unul dintre cei 20 de parteneri, instituții academice și de cercetare de prestigiu, implicați în această inițiativă ambițioasă, coordonată de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

Cu un buget total de 85 de milioane de euro, proiectul ROGEN își propune să revoluționeze cercetarea medicală din România prin modernizarea infrastructurii de cercetare, promovarea inovației și integrarea rezultatelor în sistemul național de sănătate.

Cu o durată de 60 de luni, proiectul beneficiază de finanțare din Fondul European de Dezvoltare Regională (51%), de la bugetul de stat (49%) și contribuții din partea mediului privat (0,1%).

„Participarea noastră la acest proiect ambițios reprezintă o oportunitate extraordinară de a contribui la transformarea cercetării medicale din România.

 Prin colaborarea cu partenerii noștri academici și de cercetare, ne propunem să creăm o infrastructură modernă, capabilă să sprijine descoperiri care să aducă beneficii concrete pacienților și sistemului național de sănătate.

Suntem onorați să lucrăm alături de cele mai prestigioase instituții din țară în această inițiativă vizionară, care va plasa România pe harta europeană a cercetării avansate”, a declarat profesorul.

Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.

Proiectul ROGEN generează multiple beneficii, precum:*Crearea Rețelei naționale de cercetare genomică, aliniată standardelor europene*Crearea genomului național de referință, incluzând variante genetice specifice populației din România.

*Identificarea markerilor genetici relevanți pentru diagnosticul precoce și tratamente personalizate.

*Implementarea soluțiilor inovatoare pentru bolile prioritare: cancer, boli infecțioase, boli rare, patologii cardiovasculare și neurologice.

*Transferul rezultatelor cercetării în sistemul național de sănătate, pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor medicale.

Includerea UMF „Iuliu Hațieganu” în acest consorțiu de elită consolidează poziția universității ca lider în cercetarea medicală din România și reafirmă angajamentul nostru de a contribui la progresul științific și la sănătatea comunității.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns