Andreea Soare În contextul reîntoarcerii lui Donald Trump la Casa Albă, tot mai multe voci din domeniul apărării şi securităţii semnalează că SUA nu vor putea „părăsi” Europa, aşa cum sugerează noul preşedinte, prin declaraţiile referitoare, mai ales, la NATO.
Acest lucru nu se va putea întâmpla pentru că securitatea SUA depinde de bazele şi capabilităţile pe care Washingtonul le are în Europa, care ar putea preveni un atac al Rusiei cu rachete balistice intercontinentale asupra SUA, scrie European Security and Defence.
De ce SUA nu pot „părăsi” Europa.
Securitatea Statelor Unite depinde de bazele şi capabilităţile americane antirachetă din continentul european.
România, un stat cheie Statele Unite Continentale (CONUS) se confruntă cu posibile ameninţări de atacuri cu rachete balistice din partea Coreei de Nord, a Chinei şi a Federaţiei Ruse.
De asemenea, se confruntă cu ameninţări similare, din altă regiune a lumii, din partea Iranului, mai ales că potrivit unei analize a experţilor racheta balistică cu rază medie de acţiune a Teheranului, Khorramshahr-4, are o rază de aproape 2.
000 de km.
Deşi nu poate ajunge în SUA, ajunge cu siguranţă la alte interese americane din regiune, precum la Israel.
Potrivit European Security and Defence, care citează un raport al American Security Project, SUA au forţe dislocate în 30 de baze în Bahrain, Djibouti, Egipt, Irak, Iordania, Kuweit, Oman, Qatar, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite.
Toate acestea ar putea fi, de asemenea, atacate de rachete precum Khorramshahr-4 şi alte rachete din dotarea Coreei de Nord, Chinei sau Rusiei.
De exemplu, Phenianul are racheta KN-22 Hwasong-15, care are o rază de acţiune de 13.
000 de km.
China are racheta balistică intercontinentală DF-5, cu o rază de acţiune similară, iar Rusia are RS-28 Sarmat (cod NATO SS-X-29/30), cu o rază între 10.
000 şi 18.
000 de km.
O rachetă balistică intercontinentală ar fi lansată de Rusia (într-o situaţie ipotetică) după regula navigaţiei ortodromice, care vizează ruta cea mai mică dintre două puncte ale planetei.
De exemplu, Rusia are astfel de rachete la Yoshkar-Ola, în vestul ţării, unde se află Divizia 14 de Rachete (compusă din Regimentele de Rachete 290, 697 şi 779).
Fiecare regiment are câte nouă camioane grele MZKT-79221, capabile să transporte şi să lansare rachete RT-2PM-2 Topol-M (cod NATO: SS-27 Sickle-B).
Acestea au o rază de 11.
000 de km la o viteză de 27,100 km/h.
Vezi mai multe articole din categoria externe Având în vedere că pot fi integrate pe platforme pe roţi, pot fi lansate din diferite locaţii, locul de lansare fiind greu de prezis, cel mai probabil regimentele diviziei 14 de rachete fiind dislocate în zona rusească rurală pentru a evita un atac asupra bazelor lor.
De acolo, poate fi lovită o bază militară din New Jersey, de exemplu.
Racheta balistică intercontinentală Topol M poate transporta în jur de 800.
000 de tone de TNT şi, potrivit unei simulări desfăşurate de European Security and Defence pe nuclearsecrecy.
com atacul ar omorî imediat 10.
640 de persoane şi ar răni 14.
530, s-ar răspândi pe o suprafaţă de 1.
3 km, orice persoană aflată la 9,7 km de locul de contact al rachetei ar suferi arsuri de gradul trei şi cele aflate la 2,4 km ar muri la doar o lună de la atac din cauza radiaţiilor.
Prevenţia, pentru evitarea unui scenariu precum cel descris mai sus, este, aşadar, esenţială, mai ales că o rachetă Topol M ar putea acoperi o rază de acţiune de 7.
844 de km în doar 20 de minute (ruta rachetei ar fi cea mai scurtă, mai precis, ar intra iniţial în spaţiu şi ar zbura deasupra nord-vestului Rusiei, deasupra Finlandei, Suediei, Norvegiei şi deasupra zonei dintre Islanda şi Groenlanda, apoi ar ajunge deasupra Canadei, Vermont şi Connecticut).
Detectarea iniţială a rachetei ar fi făcută de sistemul cu infraroşu din spaţiu al forţelor spaţiale ale SUA, adică de o constelaţie de sateliţi care detectează o rachetă balistică pe măsură ce intră în spaţiu.
Odată detectată, ţinta trebuie confirmată de radar.
Forţele Regale Britanice au sistem de detectare a rachetelor balistice produs de Raytheon, mai exact un AN-FPS-132, cu o rază de acţiune de 4.
800 de km şi localizat în nord-estul Marii Britanii.
Acesta avertizează Marea Britanie, SUA şi Canada cu privire la lansarea de rachete balistice intercontinentale.
Sistemul AN-PFS-132 este, prin urmare, primul care „vede” racheta balistică.
Apoi, sistemul american AN-FPS-132 dislocat în Thule, vestul Groenlandei, confirmă din nou lansarea rachetei.
NORAD activează, ulterior, infrastructura BMD a SUA pentru a viza şi distruge racheta înainte să ajungă în SUA.
Cu toate acestea, SUA mai au şi alte opţiuni de interceptare a rachetei.
După confirmarea lansării, SUA pot folosi sistemele Aegis Ashore din Europa, mai precis cel de la Deveselu, din România (operaţional din 2016), sau pe cel din Redzikovo, din nordul Poloniei (operaţional din iunie 2024).
În cazul lansării unei rachete balistice intercontinentale din Rusia, sistemul Aegis din Polonia ar fi printre primele care să detecteze racheta Topol-M.
Alte sisteme antirachetă sunt şi în Turcia, unde se află AN-TPY-2 X-band, dar sisteme Aegis Ashore sunt şi pe navele americane din Marea Mediterană.
SUA au astfel de nave la baza spaniolă Armada, de la Rota.
Sistemul BMD AN-TPY-2 din România şi un altul dislocat din Israel ar putea, de asemenea, să detecteze o rachetă balistică lansată din Iran.
Cu alte cuvinte, apărarea antirachetă din Polonia, România, Spania, Turcia şi Marea Britanie este esenţială pentru SUA.
