Probele de competenţe se vor desfăşura mult mai devreme faţă de anii trecuţi.
Practic, în perioada 27 ianuarie – 7 februarie va avea loc evaluarea comepetenţelor.
Ministerul Educației dă acum mână liberă şcolilor în a organiza evaluarea competenţelor, după ce săptămâna trecută ceruse susţinerea lor doar după cursuri.
Acum le solicită directorilor de şcoli să nu suprapună activitatea de evaluare cu orarul cadrelor didactice implicate.
În Nota Ministerului Educației privind organizarea programului școlar în perioada susținerii probelor A,B, C, D din cadrul examenului național de bacalaureat, sesiunea iunie 2025, se arată:„Având în vedere solicitările Comisiilor județene de bacalaureat din județe în care există unități de învățământ cu număr mare de clase, candidați și profesori implicați în desfășurarea probelor A, B, C, D din cadrul examenului național de bacalaureat, sesiunea iunie 2025, vă comunicăm faptul că, în baza adresei nr.
24066/10.
01.
2025, unitățile de învățământ pot stabili propriul program școlar.
Având în vedere aceste prevederi, în unitățile de învățământ cu număr mare de clase, candidați și profesori implicați în procesul de evaluare a competențelor, Consiliul de administrație poate aproba susținerea probelor și anterior orei 13.
00, încercând, în limita timpului, să nu suprapună activitatea de evaluare a competențelor cu orarul cadrelor didactice implicate”, se arătă în decizia Ministerului Educației, citată de edupedu.
roLa finalul lunii ianuarie vor începe probele de competențe pentru Bacalaureat 2025 după următorul calendar:În anul școlar 2024-2025, examenul de Bacalureat va începe la finalul lunii mai pentru elevii beneficiari ai unor burse de studiu în străinătate, iar în prima parte a lunii iunie sunt fixate probele scrise pentru elevi.
Rezultatele finale la examenul de Bacalaureat vor fi publicate în 30 iunie.
Calendarul probelor scrise la Bacalaureat 2025: