Începând de miercuri, 15 ianuarie, compania aeriană AnimaWings va conecta Cluj-Napoca de București.
Zborurile vor fi operate cu 8 frecvențe săptămânale, în zilele de luni (2 frecvențe), miercuri (2 frecvențe), joi, vineri (2 frecvențe) și duminică.
Momentul primei curse, de o mare importanță pentru companie și pentru pasageri, a fost marcat printr-un eveniment inaugural desfășurat la Cluj-Napoca pe data de 15 ianuarie, cu susținerea partenerilor strategici ai AnimaWings, Aeroportul Cluj și Consiliul Județean Cluj.
Directorul Aeroportului Cluj, David Ciceo, a declarat că noul zbor intern contribuie la consolidarea legăturilor dintre cele mai importante centre economice şi culturale ale României, Cluj-Napoca și București.
„Noul zbor este unul foarte important.
Aeroportul Internațional Cluj continuă să investească în dezvoltarea reţelei sale de rute aeriene, iar parteneriatul cu AnimaWings marchează un pas important în extinderea opțiunilor de transport disponibile.
Evenimentul inaugural de astăzi subliniază angajamentul nostru comun pentru creşterea conectivității regionale.
Suntem încrezători că iniţiativa acestor noi zboruri interne va fi apreciată de pasagerii noştri şi va contribui la consolidarea mobilității între Cluj şi capitala ţării”, a spus Ciceo.
„Felicităm compania AnimaWings pentru viziunea sa de a conecta cele mai importante orașe din România și pentru eforturile de a lansa această rută mai devreme decât era planificat inițial”, a declarat Viorel Federiga, președintele Consiliului de Administrație al Aeroportului Cluj.
Acționarul AnimaWings, Marius Pandel, a declarat că prin nou zbor, compania îşi consolidează prezenţa pe piața internă prin conectarea celor mai importante centre economice ale țării.
„Acesta este zborul prin care inaugurăm acest vis al nostru, de a deveni «The Heart of România».
Am reuşit să devansăm data primului zbor, planificat inițial pentru luna martie, mai ales datorită cererii foarte ridicate pentru zboruri rapide şi confortabile între aceste două oraşe mari ale ţării.
Avem 2 aeronave noi, mai primim 4 în anii 2025 -2026, planul să ajungem la 12 aeronave.
Sperăm să avem în 2026 măcar un avion pe baza de la Cluj.
Tarifele încep să fie cât mai accesibile, sunt multe persoane care vin din București pentru evenimentele de la Cluj, dar sunt și clujeni care merg la București pentru a participa la evenimente”, a declarat Pandel.
Tarifele pentru ruta Cluj-Napoca – București pornesc de la 24,99 euro/sens și includ bagaj de cabină (8 kg), selecția locurilor, check-in online și offline gratuit.
De asemenea, compania a lansat abonamente corporate, special concepute pentru companiile care utilizează frecvent zborurile între cele două orașe, la tarife preferențiale și beneficiind de flexibilitate.
Antonio Stoian, CEO AnimaWings, a afirmat la rândul său că zborurile vor fi operate cu avioane Airbus A220-300 intrate în flota companiei la finalul anului 2024.
De asemenea, el a declarat că AnimaWings se angajează să nu anuleze zborurile.
„Noi suntem prezenți de mai mulți ani în Cluj prin charterele de vară pe care le executăm (…) În funcție de cerere vom vedea dacă trebuie intensificate cursele Cluj-București.
Cursele interne sunt și un vector foarte important pentru noi.
Din punct de vedere tehnologic, aeronava are un confort deosebit, cabina mare, scaune super confortabile, geamurile sunt de dimensiune mai mare decât cele de la Boeing 737 și Airbus 320.
Astăzi când am venit de la București timpul de zbor a fost de 35 de minute.
Noi am venit aici nu ca să grăbim lucrurile.
Am venit aici ca să stăm, nu am venit să grăbim lucrurile și să fim ca un foc de paie.
Venim organizat, pe bază de studii.
Nu vom anula din zboruri.
Politica noastră este că atunci când intrăm nu facem ca alți colegi români în care lansăm 100 de zboruri și din care anulăm 99”, a transmis Antonio Stoian.
Configurația pentru avioanele alese de companie prevede 137 de locuri, cu 5 locuri pe fiecare rând la clasa economică și 12 scaune în clasa business.
Pasagerii care zboară la clasa business beneficiază de prioritate la îmbarcare și debarcare, catering inclus și servicii personalizate la bord, pentru o călătorie relaxantă, în condiții de confort deplin.