Aflat în ultimele 6 luni de contract cu UTA Arad, mijlocașul slovac Andrej Fabry (27 ani) a semnat un contract cu Universitatea Cluj valabil din această vară.
Andrej Fabry a trecut pe la mai multe echipe de juniori, printre care Velkek Ripnany, Zbehy și FC Nitra.
Ultima dintre acestea e și cea pentru care a debutat în fotbalul profesionist, în 2015, pe când formația evolua în liga a doua a Slovaciei.
Chiar dacă juca în mod obișnuit pentru echipa de seniori, în stagiunea 2016-2017 a bifat două meciuri în UEFA Youth League pentru cei de la Nitra.
În aceeași stagiune (2016-2017), Nitra, cu Fabry strângând 30 de prezențe și opt goluri, a reușit promovarea în prima ligă a Slovaciei.
Mijlocașul ofensiv a rămas la echipa din țara natală până la jumătatea sezonului 2018-2019, când a făcut pasul la formația cehă Jablonec, pentru care a evoluat în șapte meciuri în partea a doua a campionatului.
Vara lui 2019 a adus pentru Fabry revenirea în Slovacia, fiind împrumutat la Dunajska Streda, echipă care l-a achiziționat definitiv la sfârșitul lunii ianuarie 2020.
În tricoul formației din orașul cu același nume, a strâns 31 de prezențe în toate competițiile pe parcursul sezonului 2019-2020, marcând și trei goluri.
Următorul sezon l-a început tot la Dunajska, însă în iarna lui 2021 a fost cedat sub forma de împrumut la o altă echipă din campionat, Sered, în tricoul căreia a jucat în 16 partide.
Întors la Dunajska Streda, a repetat traseul din stagiunea precedentă, împărțindu-și sezonul între această formație și Sered.
Revenit după a doua perioadă petrecută la Sered, Fabry a semnat cu Skalica, unde a dat cel mai bun randament.
Tot în prima liga slovacă, în stagiunea 2022-2023, a reușit 11 goluri și cinci pase decisive în 30 de meciuri.
Parcursul bun din sezonul menționat a atras atenția celor de la UTA, care l-au convins pe Fabry să semneze cu formația din Arad în vara anului 2023.
În sezonul precedent din SuperLigă, acesta a evoluat în 33 de partide, contribuind cu șase goluri, alături de patru pase decisive.
Stagiunea în curs i-a adus până acum slovacului alte 19 prezențe în tricoul echipei UTA Arad.