Sursa foto: X Un chirurg din comitatul Los Angeles, care s-a luptat aproape o săptămână pentru a salva casele de pe strada sa, a declarat pentru BBC că a petrecut 15 ani pregătindu-se pentru un astfel de eveniment.
Chester Griffiths, în vârstă de 62 de ani, rezident din Malibu, a ignorat ordinele de evacuare pentru a lupta cu flăcările din incendiul Palisades.
Cu ajutorul fiului său şi al unui vecin el a intervenit până când pompierii au ajuns în zonă.
„Întotdeauna am ştiut că într-o zi va veni un incendiu, dar nu ştiam când.
Totuşi, nu ne-am gândit niciodată că va fi atât de catastrofal şi apocaliptic”, a declarat Griffiths.
Vezi mai multe articole din categoria externe Medicul a povestit că a terminat o operaţie pe creier cu doar câteva ore înainte să se întoarcă pe strada sa din Malibu pentru a lupta împotriva incendiului.
„Casele se prăbuşeau ca nişte piese de domino”, a spus el.
El şi vecinul său aveau un plan de acţiune şi dotări pentru astfel de intervenţii.
Intervenţia lor a salvat mai multe case de pe stradă.
Incendiile din comitatul LA s-au extins pe suprafeţe uriaşe şi au distrus multe clădiri.
Autorităţile vorbesc despre una dintre cele mai mari catastrofe din istoria Californiei.
Peste 100.
000 de oameni au fost evacuaţi şi pompierii încă se luptă cu câteva focare.