Rata anuală a inflației a crescut la 5,14%, în decembrie. Alimentele, fructele și legumele, cele mai mari scumpiri.

Spread the love

  Rata anuală a inflației a urcat, în luna decembrie 2024, la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, în condițiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,09%, cele nealimentare cu 4,38%, iar serviciile cu 7,10%, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS).

 „Indicele prețurilor de consum în luna decembrie 2024 comparativ cu luna noiembrie 2024 a fost 100,29%.

Rata anuală a inflației în luna decembrie 2024 comparativ cu luna decembrie 2023 a fost 5,1%.

Rata medie a modificării prețurilor de consum în ultimele 12 luni (ianuarie 2024 – decembrie 2024) față de precedentele 12 luni (ianuarie 2023 – decembrie 2023) a fost 5,6%”, se arată în comunicatul INS.

Conform sursei citate, indicele armonizat al prețurilor de consum în luna decembrie 2024 comparativ cu luna noiembrie 2024 a fost 100,25%.

Rata anuală a inflației în luna decembrie 2024 comparativ cu luna decembrie 2023 calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC) a fost 5,5%.

Rata medie a modificării prețurilor de consum în ultimele 12 luni (ianuarie 2024 – decembrie 2024) față de precedentele 12 luni (ianuarie 2023 – decembrie 2023) determinată pe baza IAPC a fost 5,8%.

Pe produse alimentare, cele mai mari creșteri de prețuri au fost la margarină (17%), fructe și legume proaspete (13%), bere (8%) și băuturi alcoolice (7%).

În cazul produselor nealimentare, cele mai mari scumpiri au avut loc la detergenți (12%), tutun, țigări (10%), articole chimice (9%), cărți, ziare și reviste (7,37%) și articole de igienă, cosmetice (6,3%).

La capitolul servicii, cele mai mari creșteri de prețuri s-au înregistrat în cazul serviciilor poștale (17,82%), urmate de apă, canal, salubritate (11%), chirii (10,52%), restaurante (10%), același procent de creștere vizând și alte servicii cu caracter industrial.

Biletele de avion s-au scumpit de la an la an cu 8,4%, cele de tren cu 4,66%, iar transportul rutier cu 6,28%, iar cazarea la hotel cu 7%.

Banca Națională a României (BNR) a revizuit în creștere, la 4,9%, de la 4% anterior, prognoza de inflație pentru finalul anului 2024 și anticipează că aceasta va ajunge la 3,5% la sfârșitul lui 2025, potrivit datelor prezentate în luna noiembrie 2024 de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsFoto: depositphotos.

comCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns