Lansarea rachetei New Glenn, amânată din nou de Blue Origin din cauza condiţiilor tehnice şi meteo.
Când ar trebui să aibă loc lansarea? Blue Origin a anunţat luni după-amiază că va încerca din nou să lanseze racheta New Glenn marţi, la ora 06:00 UTC (n.
r.
08:00 ora României).
Cu toate acestea, câteva ore mai târziu, compania a decis să amâne lansarea pentru joi, citând posibile probleme tehnice şi condiţii meteo nefavorabile, notează Ars Techinca.
Lansarea rachetei este mult aşteptată, fiind debutul acestei noi generaţii de vehicule spaţiale.
Prima încercare de lansare, programată luni dimineaţă, a fost anulată din cauza acumulării de gheaţă pe o conductă de ventilaţie a unei unităţi auxiliare de putere.
Aceasta este responsabilă pentru alimentarea sistemelor hidraulice ale rachetei.
Blue Origin a rezolvat rapid această problemă tehnică, dar condiţiile meteo din dimineaţa zilei de marţi au ridicat alte obstacole, inclusiv riscul de nori denşi şi vânturi puternice la Cape Canaveral, Florida.
Amânarea lansării a fost necesară şi din cauza programului încărcat al bazei spaţiale.
Miercuri, un Falcon 9 al SpaceX urmează să lanseze două module lunare private, ceea ce a dus la o întârziere de 48 de ore pentru New Glenn.
Astfel, Blue Origin a stabilit următoarea fereastră de lansare pentru joi, între orele 06:00 şi 09:00 UTC (n.
r.
08:00-11:00 ora României).
Vezi mai multe articole din categoria externe Lansarea rachetei New Glenn, concepută pentru misiuni comerciale şi explorări spaţiale, este esenţială pentru viitorul Blue Origin.
Compania va oferi o transmisie live pe site-ul său oficial, oferindu-le pasionaţilor de tehnologie spaţială posibilitatea de a urmări în direct acest moment istoric.