Consiliul Uniunii Europene a adoptat luni o decizie prin care confirmă că participarea Elveţiei la proiectul PESCO „Mobilitate Militară” îndeplineşte condiţiile generale stabilite în decizia (CFSP) 2020/1639 din noiembrie 2020 şi va aduce o valoare substanţială proiectului.
Decizia autorizează Olanda, în calitate de coordonator al proiectului, să invite oficial Elveţia să se alăture acestui proiect, ca răspuns la cererea formulată de Elveţia în septembrie 2024.
Elveţia va deveni membru cu drepturi depline după semnarea unui acord administrativ, conform unui comunicat de presă publicat pe pagina Consiliului UE.
Proiectul urmăreşte simplificarea şi standardizarea procedurilor naţionale de transport militar transfrontalier, facilitând deplasarea rapidă a personalului şi echipamentelor militare în interiorul Uniunii Europene pe cale rutieră, feroviară, maritimă sau aeriană.
În 2021, Canada, Norvegia şi SUA au fost invitate să participe la acest proiect, iar în 2022 s-a alăturat şi Regatul Unit.
Vezi mai multe articole din categoria externe Cooperarea Structurată Permanentă (PESCO) este un pilon al politicii europene de apărare, implicând 26 de state membre care colaborează pentru dezvoltarea capacităţilor de apărare, coordonarea investiţiilor şi creşterea interoperabilităţii forţelor armate.
Conform deciziei din 2020, statele terţe pot fi invitate să participe la proiecte PESCO dacă îndeplinesc condiţii politice, juridice şi substanţiale, printre care aderarea la valorile fundamentale ale UE şi respectarea intereselor de securitate şi apărare ale Uniunii şi ale statelor sale membre.