Peste 1.
500 de kilometri de șosele și căi ferate au primit acord de mediu, în 2024, urmând să fie construite în anii următori, iar alți aproximativ 1.
000 de kilometri de infrastructură rutieră și feroviară se află în procedură de evaluare a impactului asupra mediului, în vederea emiterii sau revizuirii actelor de reglementare, a declarat președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), Laurențiu Alexandru Păștinaru.
Potrivit raportului anual al Serviciului Autorizări și Evaluare Impact, din cadrul ANPM, pe parcursul anului trecut s-au aflat în derulare 18 proiecte de infrastructură rutieră propuse de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), șapte de infrastructură de cale ferată al căror titular este Compania Națională de Căi Ferate (CFR), precum și patru proiecte de navigație, unul de ecologizare a Dunării, unul de prospecțiuni geologice, patru proiecte de telecomunicații și două pentru amenajare hidroenergetică, se arată într-un comunicat al agenției, remis luni Agerpres.
„De la un an la altul, a crescut numărul proiectelor de infrastructură, iar acest lucru se vede deja în multe locuri din țară, unde se circulă mai bine pe șosea sau pe calea ferată.
Aproape 2.
500 de kilometri de autostrăzi, drumuri expres și căi ferate s-au aflat în procedură de evaluare pe tot parcursul anului trecut, 60% din acestea fiind deja finalizate cu acorduri de mediu sau cu revizuiri de acorduri de mediu, iar celelalte 40% aflându-se în procedură, conform Legii 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului”, a susținut Păștinaru, citat în comunicat.
Dacă în privința proiectelor de infrastructură rutieră au fost deja finalizate acordurile de mediu pentru aproape 760 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres, proiectele de infrastructură feroviară finalizate totalizează peste 740 de kilometri.
„Munca din cadrul Direcțiilor Controlul Poluării și Reglementări și Conservarea Naturii, Biodiversitate este extrem de importantă în derularea procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului, în cazul tuturor proiectelor de anvergură, care se desfășoară pe teritoriile mai multor județe.
După analiza tehnică a fiecărui proiect propus spre aprobare, experții noștri verifică amplasamentele proiectelor, participă la Comisiile de Analiză Tehnică, urmăresc propunerile formulate în timpul dezbaterilor publice, abia apoi redactează Decizia etapei de încadrare, în vederea emiterii Acordului de mediu”, a explicat președintele ANPM.