Laura Buciu Laura Buciu Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Norvegia că Serviciul Naţional de Meteorologie norvegian a emis atenţionări meteorologice cu privire la posibile alunecări de teren, avalanşe, inundaţii.
Atenţionările meteorologice sunt emise pentru numeroase regiuni ale Norvegiei, cu preponderenţă pe coasta atlantică a acestui stat.
În acest context, sunt posibile întârzieri ale mijloacelor de transport în comun (feroviar sau rutier).
Atenţionările meteorologice sunt valabile până la data de 16 ianuarie 2025 inclusiv.
Mai multe informaţii şi actualizări pot fi regăsite pe pagina de Internet a Serviciului Naţional de Meteorologie norvegian: https://www.
yr.
no/en/weather-warnings.
Vezi mai multe articole din categoria externe Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Regatul Norvegiei: +4722561237; +4722446951; +4722556832; +4722558227, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center-ului în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Ambasadei României la Oslo: +4799153137.
MAE recomandă consultarea paginilor de Internet http://oslo.
mae.
ro, www.
mae.
ro şi www.
meteoalarm.
eu.