Compania Apple va fi judecată pentru abuzarea poziţiei dominante pe piaţa de aplicaţii şi pentru comisionul de 30% perceput prin App Store, acuzaţiile fiind aduse de o acţiune colectivă în instanţă, scrie The Guardian.
Apple, în instanţă pentru acuzaţiile de suprataxare a utilizatorilor din Marea Britanie Apple se confruntă luni cu acuzaţii de suprataxare a utilizatorilor din Marea Britanie prin intermediul App Store-ului, în cadrul unui proces colectiv care susţine că gigantul tehnologic abuzează de poziţia sa dominantă pe piaţa de aplicaţii.
Potrivit plângerii, comisionul de 30% perceput de Apple ar încălca legile concurenţei europene şi britanice.
Acţiunea a fost intentată de Dr.
Rachael Kent, un cadru universitar de la King’s College London, în numele său şi al altor 19,6 milioane de utilizatori de iPhone şi iPad din Marea Britanie.
Kent susţine că App Store a generat venituri de 15 miliarde de dolari anul trecut, având cheltuieli de operare de doar 100 milioane de lire sterline, ceea ce ar duce la o suprataxare a utilizatorilor care nu au nicio altă opţiune.
Vezi mai multe articole din categoria tehnologie În declaraţiile sale, Kent afirmă că App Store a fost un „portal excelent” la început, dar, 13 ani mai târziu, a devenit „singurul portal” pentru milioane de consumatori, iar comisionul perceput de Apple este „complet nejustificat”.
Apple a respins acuzaţiile, considerând că procesul este „fără temei” şi că nu a încălcat nicio lege.
Compania a spus că 85% din aplicaţiile de pe App Store sunt gratuite şi că majoritatea dezvoltatorilor care plătesc comisioane beneficiază de o reducere de 15% pentru vânzarea bunurilor şi serviciilor digitale.
Procesul va dura şapte săptămâni.