Şefii de tren din Marea Britanie au început o grevă care ar trebui să ţină cinci luni

Spread the love

Sursa foto: X/ LBC News Wales Membrii Sindicatului Feroviar, Maritim şi Transporturilor (RMT) au declanşat protestul în urma disputelor cu privire la munca în ziua de odihnă.

Duminică, 12 ianuarie, şefii de trenuri ai companiei Avanti West Coast au început protestul, potrivit Sky News.

Ei au perturbat programul cunoscut privind circulaţia trenurilor şi au anunţat că vor organiza astfel de proteste în fiecare duminică până pe 25 mai.

Protestele afectează în special gările aglomerate Londra Euston, Liverpool şi Edinburgh.

Economiştii avertizează că Regatul Unit riscă pierderi economice mari dacă autorităţile nu se înţeleg cu sindicaliştii.

Compania feroviară le-a cerut călătorilor să-şi planifice din timp călătoriile şi să verifice dacă legăturile nu sunt afectate de protestele de duminică.

Vezi mai multe articole din categoria externe

Lasă un răspuns