Sâmbătă, 11 ianuarie, vremea se va răci în toate regiunile țării, astfel că valorile termice se vor situa în jurul celor specifice datei din calendar.
Cerul va fi variabil, cu înnorări și temporar precipitații sub formă de ploi și lapoviță în prima parte a zilei, în special în zona de sud-est, cu ninsori în zonele montane și în Maramureș, în Crișana și Transilvania.
Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în nord-vest, precum și în zonele montane.
Temperaturile maxime se vor situa a între -3 și 8 grade Celsius, iar cele minime între -10 și 1 grad Celsius.
În Cluj, vremea rămâne rece, astfel că maximele termice nu vor depăși 3 grade Celsius, în timp ce minina va indica -4 grade Celsius.
Cerul va fi predominant însorit, cu înnorări locale și temporare, mai ales în zona montană a județului, unde sunt posibilie precipitații moderate, lapoviță și ninsori slabe.
Duminică, temperaturile continuă să scadă, astfel că maxima zilei va fi de 2 grade Celsius, iar minima de -4 grade Celsius, cerul va deveni preponderent noros și vântul va sufla moderat.
Temperaturile vor rămâne reduse până spre jumătatea săptămânii viitoare, când valorile termice vor crește ușor.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsFoto: depositphotos.
comCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro