Donald Trump anunță că pregătește o întâlnire cu Vladimir Putin pentru a „pune capăt” războiului din Ucraina

Spread the love

  Președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, a afirmat joi că se pregătește să se întâlnească cu președintele rus Vladimir Putin pentru a „pune capăt” războiului din Ucraina.

„Vrea să ne întâlnim și suntem în curs de a organiza asta”, a declarat Trump înaintea unei reuniuni cu guvernatori republicani la reședința sa din Mar-a-Lago, la Palm Beach, statul Florida.

De altfel, în decembrie 2024, Trump a făcut apel la o „încetare a focului imediată” şi la negocieri pentru a pune capăt conflictului din Ucraina, pe platforma sa Truth Social.

„Ar trebui să avem o încetare a focului imediată şi ar trebui să înceapă negocieri.

Prea multe vieţi s-au pierdut în van, prea multe familii au fost distruse, şi, dacă asta va continua, ar putea să se transforme în ceva mai mare, mai rău”, nota Donald Trump în decembrie 2024, adăugând că Ucraina a pierdut „într-un mod ridicol”, 400.

000 de soldaţi şi „mai mulţi civili”.

La finalul anului trecut, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski anunța că 43.

000 de soldaţi ucraineni au fost ucişi şi 370.

000 au fost răniţi de la începutul războiului cu Rusia în urmă cu aproape trei ani.

Acum, Trump a anunțat că pregătește o întânire cu președintele rus Vladimir Putin.

„Președintele Putin vrea să ne întâlnim, chiar a spus-o public, și trebuie să punem capăt acestui război, care este o adevărată mizerie”, a adăugat președintele ales al SUA.

 Administrația Biden a anunțat, joi, un nou ajutor militar pentru Ucraina.

Este ultimul pachet de sprijin suplimentar, în valoare de 500 de milioane de dolari, oferit de administrația Biden înainte de revenirea lui Donald Trump la Casa Albă.

Lasă un răspuns