Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, anunță un deficit bugetar de 8,7% din PIB pentru 2024: „Nu creștem TVA. ANAF va colecta mai bine”

Spread the love

  În decembrie 2024, Comisia Europeană prognoza un deficit bugetar de 8% din PIB în cazul României, peste ținta asumată de Guvern, și un avans economic modest de doar 1,4%.

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat vineri că deficitul bugetar pentru anul 2024 este prognozat la 8,7% din PIB, nivel ce a fost preluat de la fostul ministru Marcel Boloș.

Ministrul Finanțelor Tanczos Barna a confirmat că Guvernul nu va majora TVA în acest an, în ciuda necesității de a acoperi deficitul bugetar.

Întrebat de unde va face guvernul rost de fondurile necesare pentru a acoperi deficitul de finanțare, Tanczos Barna a susținut că banii vor veni de la Fisc, despre care a spus că a colectat mai bine decât programul asumat.

„E nivelul pe care l-am preluat de la dl Marcel Boloș și sperăm să rămână sub 9% din PIB.

Fiscul va colecta mai bine decât programul asumat”, a explicat Tanczos Barna la Digi24.

Ministrul Finanțelor a recunoscut că această colectare mai bună a fost influențată de amnistia fiscală.

Bugetul de stat pe acest an va fi pregătit pentru a fi prezentat coaliției PSD-PNL-UDMR în urmăatoarele trei săptămâni.

 Potrivit estimărilor oficiale, pentru anul în curs este prognozată o creştere economică de 2,5% şi o inflaţie de 5%, iar ținta de deficit este de 7%.

Începând din aprilie 2020, România se află în procedura de deficit excesiv (PDE), în condiţiile depăşirii, în anul 2019, a limitei de 3% pentru deficitul bugetar, stabilită în cadrul Pactului de stabilitate şi creştere (PSC).

PDE a fost iniţiată prin propunerea Comisiei Europene (CE) din martie 2020, înainte de activarea clauzei generale derogatorii la nivelul UE.

Lasă un răspuns