Prețurile pentru furnizarea serviciilor de canalizare și a apei potabile au fost ajustate la început de an, potrivit unei informări publicate de Compania de Apă Someș.
Compania de Apă Someș SA anunță că noile tarife pentru care s-a comunicat intenția de ajustare în cursul lunii decembrie 2024, au intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2025.
Astfel, clujenii vor achita noi prețuri pentru serviciile de apă și canalizare, după cum urmează:*Preț apă potabilă – 6,52 lei/mc inclusiv TVA (9% TVA)*Tarif canalizare–epurare – 6,92 lei/mc inclusiv TVA (9% TVA)Rațiunea necesității de ajustare a prețurilor este explicată de companie prin „nevoia respectării Planului anual de evoluție a tarifelor la apă și canalizare în perioada 2024-2028, în conformitate cu decizia Asociației Regionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Bazinul Hidrografic Someș-Tisa”, arată sursa citată.
De asemenea, pe lângă strategia tarifară, Compania de Apă Someș SA arată că ajustarea prețurilor ține și de necesitatea îndeplinirii condiționalităților din contractul de finanțare aferent Programului de dezvoltare durabilă, încheiat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene cu Compania de Apă Someș.
Pentru modernizarea și extinderea infrastructurii de apă și canalizare-epurare, Compania de Apă Someș SA a atras a șasea finanțare în valoare de peste 625 de milioane de lei, iar lucrările din cadrul acestui proiect includ perioada 2021-2027.
Noile prețuri au fost aprobate de către Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, prin decizia emisă în noiembrie 2024.
Tarifele au fost aplicate în întreaga arie regională deservită de județele Cluj, Sălaj și Mureș, începând de la 1 ianuarie 2025.