Un nou parc modernizat în Cluj-Napoca. Emil Boc: „Lucrările de revitalizare a Parcului Ion Luca Caragiale au inclus reabilitarea întregului spațiu verde și valorificarea patrimoniului natural și arheologic”.

Spread the love

  Un nou parc din municipiul Cluj-Napoca a fost modernizat.

Este vorba de Parcul I.

L.

Caragiale, unde lucrările au vizat creșterea calității spațiului verde și a spațiului pietonal, valorificarea zidului roman și decopertarea Canalului Morii.

„Un nou parc modernizat în orașul nostru – Parcul I.

L.

Caragiale.

53 noi arbori plantați, nouă zonă pietonală în regim shared-space, zidul roman pus în valoare.

Canalul Morii a fost decopertat și amenajat”, a anunțat primarul Clujului, Emil Boc, pe pagina sa de Facebook.

 Lucrările de revitalizare a Parcului Ion Luca Caragiale și a zonei adiacente din centrul Clujului au inclus reabilitarea întregului spațiu verde, inclusiv plantarea a 53 de arbori în plus pe lângă cei existenți, punerea în valoare a patrimoniului natural și arheologic, respectiv îmbunătățirea zonei din punct de vedere funcțional.

Suprafața totală amenajată este de 11.

676 mp, și include străzile Octavian Petrovici și George Barițiu (parțial).

 „Lucrarea este finalizată și a intrat în procedura de recepție”, a adăugat primarul Emil Boc.

 Prin proiect a fost realizată descoperirea Canalului Morii (care a fost acoperit în anii ‘80 cu dale de beton), al doilea curs de apă ca importanță din oraș, pentru recuperarea și amenajarea acestuia în acord cu recomandările internaționale de renaturalizare a cursurilor de apă din mediul urban.

 „Primăria va continua decopertarea Canalului Morii și în zona Pieței Mihai Viteazu”, a explicat Emil Boc.

Reamenajarea integrală a suprafeței Parcului I.

L.

Caragiale s-a realizat într-un mod funcțional pentru pietoni, bicicliști, respectiv pentru creșterea calității spațiului public.

De asemenea, au fost efectuate lucrări arheologice care vizează descoperirea traseului celei de a doua incinte medievale a orașului, ce traversează suprafața parcului, precum și lucrări pentru conservarea și punerea în valoare a zidului medieval al primei incinte fortificate a orașului și a zidului roman al incintei orașului Napoca.

„Despre zidul arheologic din Parcul I.

LCaragiale, descoperit în cadrul lucrărilor, aș vrea să spun că arată originea noastră romană, continuitatea daco-romană în acest spațiu carpato-danubiano-pontic, iar acest zid roman, o adevărată perlă arheologică, va fi conservat într-un proiect separat de către Primăria Cluj-Napoca, pe costurile noastre, astfel încât toți clujenii și toți cei care ne vizitează orașul să aibă acces, să poată vedea originile noastre romane, și această bijuterie despre care vorbeam: zidul roman”, a declarat Emil Boc.

 Proiectul de modernizare a Parcului I.

L.

Caragiale a inclus regândirea în întregime a străzii adiacente, Octavian Petrovici, conform principiilor mobilității sustenabile – regim shared space și plantări de arbori.

Zona parcului a fost dotată cu mobilier urban modern: bănci pentru odihnă, rastele pentru biciclete, panouri cu caracter informativ privind descoperirile arheologice și istoria orașului.

Lasă un răspuns