Femeile iraniene care sfidează noile legi morale riscă pedeapsa cu moartea sau până la 15 ani de închisoare, potrivit legislaţiei intrate în vigoare săptămâna aceasta, scrie The Guardian.
Femeile din Iran riscă pedeapsa cu moartea pentru sfidarea noilor legi morale În Iran, noile legi care promovează „cultura castităţii şi hijabului” aduc sancţiuni severe, inclusiv pedeapsa cu moartea, pentru femeile acuzate de promovarea „indecenţei, dezvelirii chipului sau îmbrăcămintea nepotrivită”.
Legislaţia, aprobată recent, prevede amenzi uriaşe, pedepse corporale şi închisoare de până la 15 ani pentru încălcări repetate.
Articolul 296 al codului penal islamic permite condamnarea la moarte pentru femeile a căror conduită este considerată „corupţie pe Pământ”.
Amnesty International a atras atenţia că această prevedere ar putea fi aplicată femeilor care trimit materiale video fără hijab organizaţiilor internaţionale sau media străine.
Vezi mai multe articole din categoria externe Noua lege oferă imunitate celor care aplică „datoria religioasă” de a impune purtarea hijabului, iar persoanele care intervin pentru a preveni arestarea femeilor fără hijab pot fi ele însele pedepsite, conform articolului 60.
Activiştii şi avocaţii pentru drepturile omului, inclusiv Saeid Dehghan, critică legea, calificând-o drept o încălcare gravă a drepturilor fundamentale şi o legalizare a persecuţiei.
Preşedintele Masoud Pezeshkian a avertizat că aplicarea acestor legi ar putea spori nemulţumirea socială.
Legea vine la doi ani de la protestele „Femeie, Viaţă, Libertate”, declanşate de moartea Mahsei Amini.