Accident cumplit în Ploiești. Doi tineri au murit în timpul unei curse ilegale de mașini. FOTO

Spread the love

  Doi bărbaţi au decedat, marţi seară, într-un grav accident rutier care a avut loc pe bulevardul Independenţei din municipiul Ploieşti.

 Din primele verificări a reieşit faptul că un autoturism condus de un bărbat de 27 de ani ar fi intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate după ce şoferul a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.

Impactul a fost extrem de puternic, iar cele două persoane aflate la bord, şoferul şi un pasager, au fost extrase în stare de inconştienţă de către echipajele de pompieri.

Victimele au fost supuse manevrelor de resuscitare, însă fără rezultat, în cazul ambilor bărbaţi de 26, respectiv 27 de ani fiind declarat decesul, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.

Potrivit observatornews.

ro, cei doi tineri ar fi murit în urma unei curse ilegale de mașini.

Lasă un răspuns