Doliu în familia Univerității Cluj! Antrenorul Mircea Doboș este tânărul care a murit în tragicul accident din Florești.

Spread the love

  Mircea Doboș, antrenor al grupelor de junioare U13 și U11 din cadrul echipei feminine „U” Olimpia Cluj, a murit în accidentul grav de marți dimineață din Florești.

 Anunțul decesului a fost făcut oficial pe pagina de social media a clubului „U” Olimpia Cluj, în jurul prânzului.

 Mircea Doboș, în vârstă de 36 de ani, a fost un antrenor respectat pentru dedicarea sa în formarea tinerelor generații de fotbaliste.

 „Cu durere în suflet, ne luăm rămas bun de la cel care a fost Mircea Doboș, antrenor cu portarii la grupele de junioare U13 și U11, plecat prematur dintre noi, că urmare a unui tragic accident rutier.

Condoleanțe familiei! Dumnezeu să îl odihnească!”, a transmis conducerea echipei U Olimpia.

Potrivit IPJ Cluj, bărbatul ar fi trecut strada prin loc interzis.

„La data de 10 decembrie a.

c.

, în jurul orei 06.

35, a fost înregistrat un accident de circulație pe DN1 E60, la ieșire din localitatea Florești, soldat cu decesul unei persoane.

Din primele cercetări a rezultat că, un bărbat, de 56 de ani, care conducea un autoturism în direcția municipiului Orădea, ar fi accidentat un bărbat, de 36 de ani, care s-ar fi angajat în traversarea neregulamentară a părții carosabile.

Echipajul medical prezent la fața locului a procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor, bărbatul a decedat.

Testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ.

În continuare sunt efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor producerii evenimentului”, a transmis IPJ Cluj.

Lasă un răspuns