PSD i-a dat mandat lui Ciolacu să negocieze participarea la guvernare şi obţinerea poziţiei de premier

Spread the love

  Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a primit luni din partea Consiliului Politic Naţional „un mandat larg” pentru a negocia cu celelalte formaţiuni pro-europene formarea de majorităţi în Parlament, participarea la guvernare şi obţinerea poziţiei de premier în noul Guvern, a declarat purtătorul de cuvânt al social-democraţilor, Lucian Romaşcanu.

 „Astăzi a avut loc un scurt Consiliu Politic Naţional, în care s-a discutat despre mandatul ce i se va încredinţa domnului preşedinte Ciolacu şi echipei de conducere în negocierile ce vor urma, atât pentru continuarea discuţiilor privind majorităţile în Parlament şi pentru discutarea unei eventuale participări la guvernare.

Au fost foarte multe luări de cuvânt din partea colegilor privind ceea ce s-a întâmplat în alegeri, cum văd dumnealor viitorul, dar plecând de la toate cele discutate domnului Marcel Ciolacu i s-a votat acest mandat larg de negociere.

Vom negocia cu absolut toate forţele pro-europene şi democratice din Parlament, sigur că mandatul include şi solicitarea prezenţei la guvernare având în vedere scorul obţinut de PSD şi obţinerea poziţiei de prim-ministru”, a precizat Lucian Romaşcanu.

El a subliniat că PSD nu va intra la guvernare dacă nu se obţine acordul celorlalte partide pe cinci puncte, printre care industrializarea României şi reforma statului.

„Am stabilit cinci puncte fără de care PSD nu va intra la guvernare.

Acestea sunt: menţinerea ritmului investiţiilor la peste 100 de miliarde de lei anual, creşterea puterii de cumpărare prin continuarea reducerii inflaţiei şi reducerea impozitării pe muncă, inclusiv plafonarea preţurilor la gaze, energie şi alimentele de bază, măsuri care se subscriu noţiunii de patriotism economic, continuarea susţinerii mediului privat românesc, Investalim, Romaliment, Construct Plus, cele care au fost, plus menţinerea pragului la întreprinderile mici şi mijlocii, industrializarea României şi reforma statului, sigur, începând de la un guvern mai suplu şi continuând cu debirocratizarea”, a afirmat acesta.

 

Lasă un răspuns