Donald Trump ameninţă că va scoate SUA din NATO dacă aliaţii nu „îşi plătesc facturile” Donald Trump a afirmat, în cadrul unui interviu pentru NBC News, că ia în calcul scoaterea SUA din NATO dacă aliaţii nu „îşi plătesc facturile”, scrie Barron’s, citând AFP.
„Dacă îşi plătesc facturile şi dacă eu cred că ne tratează corect, răspunsul este absolut că aş rămâne în NATO”, a declarat el la emisiunea «Meet the Press».
Vezi mai multe articole din categoria externe Cu toate acesta, atunci când a fost întrebat dacă ar lua în considerare retragerea SUA din alianţă în situaţia în care membrii NATO nu ar aloca bani suficienţi pentru apărare, Trump a răspuns „Absolut.
Da, absolut”, notează Associated Press.
Acest avertisment lansat de Trump a fost reiterat după ce în prima parte a acestui an, republicanul a afirmat că ţările din Alianţa Nord-Atlantică nu se ridică la acelaşi nivel cu SUA în privinţa cheltuielilor pentru apărare.
Totodată, el a făcut şi o afirmaţie controversată potrivit căreia NATO nu ar trebui să apere ţările care nu alocă minim 2% din PIB pentru apărare în cazul unui atac din partea Rusiei.
Donald Trump a criticat în mai multe ocazii guvernele europene şi canadiene din NATO că acestea profită de cheltuielile militare ale SUA, de departe cel mai puternic partener al Alianţei.