Rectorul UBB, psihologul Daniel David, propune o abordare matură în urma deciziei CCR de anulare a alegerilor prezidențiale prin care polarizarea din societate să fie diminuată în urma unor alegeri desfășurate în mod corect.
„Am fost critic cu primul demers al Curții Constituționale de a analiza alegerile, deoarece sesizările nu erau mult mai grave decât la alte alegeri când nu s-a acceptat acest lucru.
Aștept acum motivarea Curții Constituționale a României asupra deciziei de anulare a alegerilor prezidențiale din 2024, care, dacă se bazează pe informații confirmate legate de ingerințe ale unor state externe asupra alegerilor din România, poate fi legală și legitimă”, notează rectorul UBB, profesorul Daniel David, în analiza publicată „la cald” pe blogul personal.
Toți trebuie să învățăm din ultimele alegeri prezidențiale care au polarizat societatea românească.
„Dar, dincolo de decizia Curții Constituționale, trebuie să învățăm din toate aceste lucruri.
Cine s-ar fi așteptat ca în secolul XXI să ne petrecem timpul în preajma sărbătorilor de iarnă apărând România euroatlantică de România bizară!?”, semnalează Daniel David.
O serie de teme, precum educația, ascensiunea abordărilor pseudo-științifice sau inadecvarea oamenilor politici și ignorarea problemelor semnalate de societate sunt câteva dintre subiectele ce trebuie reevaluate.
„Dar ura, reală și amplificată prin manipulare, aproape că a bătut frica, înțelepciunea și responsabilitatea! Este obligatoriu ca sistemul politic să vină cu altceva de acum încolo și îi încurajez pe toți oamenii bine educați, cu competențe și cu bun simț, să se implice în politică.
Altfel, iată ce era să pățim: România euroatlantică mai să devină România bizară!Hai să reluăm, dacă așa s-a stabilit legal, alegerile prezidențiale într-un cadru rațional, în care, în angajamentul euroatlantic, să alegem calea cea mai bună, dorită de cei mai mulți oameni, fie aceasta mai de stânga, centru, dreapta sau chiar suveranist-europeană.
Hai să fim înțelepți, să unim „româniile polarizate” acum într-o Românie euroatlantică puternică, pentru bunăstarea tuturor!”, notează rectorul UBB, profesorul Daniel David în analiza publicată pe blogul personal.
Citește analiza integrală semnată de Daniel David pe blogul autorului.
Daniel David este profesor de științe cognitive clinice și rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), autor al monografiei (Polirom, 2015) „Psihologia poporului român”.