Primăria Cluj-Napoca a scos la licitație proiectul „Dezvoltare infrastructură educațională specifică învățământului primar și gimnazial în cartierul Bună Ziua”.
Valoarea totală estimată este de 74.
643.
087 lei, fonduri bugetare.
Potrivit primarului Emil Boc, termenul limită de depunere a ofertelor este 29 ianuarie 2025.
„O veste foarte bună pentru viitorul educației la Cluj, pentru că educația este cheia acestui oraș, avem termenul de 29 ianuarie pentru depunerea ofertelor de construcție a școlii din cartierul Bună Ziua.
Vom realiza și acolo o școală, așa cum facem și în cartierul Borhanci, școală, creșă, grădiniță și bazin de înot.
Și în Bună Ziua, după ce am expropriat teren, după ce am făcut toate procedurile administrative, este lansată licitația și termenul de depunere a ofertelor este 29 ianuarie, astfel încât și acolo să pornească la drum construcția unei noi școli”, a declarat primarul Emil Boc, la un post de radio local.
Durata de realizare a proiectului este estimată la 24 de luni, din care lucrările de execuție – 18 luni.
În octombrie 2024, Primăria Cluj-Napoca a alocat din bugetul local al municipiului, suma de 17.
792.
938 lei, reprezentând valoarea aferentă despăgubirilor individuale.
Vor fi expropriate șase imobile – terenuri, în suprafață de 16.
640 mp.
Clădirea va cuprinde 27 de săli de clasă, 4 laboratoare, ateliere și sală de sport, dar și spațiile tehnice, parcare subterană, adăpost de apărare civilă, bibliotecă, zonă administrativă, spațiu pentru asistență medicală (cabinet stomatologic, cabinet logoped/psihologic, cabinet medical și sală de tratament).
Sala de lectură, cu depozit de carte pentru elevi, va putea permite accesul pentru 110 elevi.