O ţară europeană interzice self-check-in-ul pe Airbnb

Spread the love

Italia a interzis utilizarea sistemelor de self-check-in la Airbnb, invocând măsuri sporite împotriva riscurilor de securitate, scrie CNN.

Italia interzice self-check-in-ul pe Airbnb Turiştii care închiriază locuinţe prin Airbnb în Italia nu mai pot folosi sisteme de self-check-in, precum cutii cu chei sau tastaturi codificate.

Potrivit Ministerului de Interne italian, măsura are scopul de a combate riscurile legate de terorism şi crimă organizată.

Noua reglementare prevede ca toate persoanele cazate să fie înregistrate fizic la poliţie, eliminând posibilitatea transmiterii de documente prin mesaje sau fotografii.

Măsura este adoptată în contextul pregătirilor pentru evenimente de amploare, precum Jubileul Sfânt din 2025 şi Jocurile Olimpice de iarnă din Cortina 2026, care ar putea atrage milioane de turişti.

Vezi mai multe articole din categoria externe Primarul Romei, Roberto Gualtieri, a fost de acord cu decizia, susţinând că dispozitivele de self-check-in „urâţesc străzile” şi că măsura va reduce concurenţa neloială.

Ministrul Turismului, Daniela Santanché, a numit interdicţia „un pas esenţial pentru garantarea unei experienţe turistice sigure şi plăcute”.

Airbnb a spus că susţine iniţiativele de securitate ale autorităţilor, dar a adăugat că self-check-in-ul este o opţiune convenabilă pentru gazde şi turişti, cerând guvernului italian soluţii un pic mai flexibile.

Lasă un răspuns