Avioane prezidenţiale ruseşti implicate în deportarea copiilor ucraineni

Spread the love

Avioane prezidenţiale ruseşti şi fonduri guvernamentale au fost utilizate într-un program sistematic prin care copiii din teritoriile ucrainene ocupate au fost transferaţi în Rusia, unde li s-a schimbat identitatea şi au fost plasaţi în familii ruse.

Avioane prezidenţiale ruseşti implicate în deportarea copiilor ucraineni Informaţia provine dintr-un raport realizat de Şcoala de Sănătate Publică de la Yale.

Cercetarea, sprijinită de Departamentul de Stat al SUA, identifică 314 copii ucraineni deportaţi în primele luni ale războiului ca parte a unei iniţiative a Kremlinului de „rusificare”.

Raportul a fost publicat marţi, iar liderul echipei de cercetare, Nathaniel Raymond, a declarat că va prezenta concluziile Consiliului de Securitate al ONU.

Acesta susţine că deportarea copiilor ucraineni este „un program sistematic condus de Kremlin”, adăugând, citat de Reuters, că există suficiente dovezi pentru formularea de acuzaţii suplimentare împotriva preşedintelui Vladimir Putin pentru „transfer forţat de populaţie” – considerat o crimă împotriva umanităţii.

Vezi mai multe articole din categoria externe În martie 2023, Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis mandate de arestare pe numele lui Vladimir Putin şi al comisarului său pentru drepturile copilului, Maria Lvova-Belova, pentru presupusa deportare de copii ucraineni.

Kremlinul a respins acuzaţiile, susţinând că acţiunile lor au fost motivate de „protecţia umanitară” a copiilor în zonele de conflict.

Deportări şi „reeducare patriotică” Raportul detaliază utilizarea forţelor aerospaţiale ruseşti şi a aeronavelor controlate de Administraţia Prezidenţială pentru transportarea copiilor din regiunile ucrainene ocupate, precum Doneţk şi Luhansk.

Copiii au fost duşi pe calea aerului în Rusia, folosind avioane ale Ministerului Apărării, inclusiv un TU-154M identificat prin numărul de serie RA-85123, mai scrie Reuters.

De asemenea, raportul arată că aceşti copii au fost supuşi unei propagande „militarizate şi pro-Kremlin” în toate facilităţile prin care au fost procesaţi.

Dintre cei 314 copii identificaţi, 166 au fost plasaţi direct în familii ruse, iar restul fie sunt în baze de date pentru adopţie, fie se află în instituţii din Rusia.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a condamnat aceste practici, declarând pe platforma X (fost Twitter): „Ucraina lucrează neobosit pentru ca toţi copiii noştri să fie aduşi acasă şi ca cei responsabili pentru aceste crime să fie pedepsiţi.

” Procurorul general al Ucrainei a descris acţiunile Rusiei drept o „politică bine planificată a Kremlinului” pentru a facilita adopţiile forţate, încălcând legislaţia internaţională şi chiar legile Rusiei în vigoare înainte de invazie.

Lvova-Belova a negat că Rusia ar fi mutat copii fără consimţământul părinţilor sau tutorilor lor, susţinând că aceştia au fost plasaţi doar temporar în familii de îngrijire.

Kremlinul nu recunoaşte jurisdicţia CPI, ceea ce face imposibilă aplicarea mandatelor de arestare pe teritoriul său.

Raportul Yale adaugă noi elemente la investigaţiile în curs, oferind o imagine detaliată asupra mecanismelor logistice şi financiare din spatele acestei iniţiative.

Potrivit experţilor, acţiunile Kremlinului ar putea fi incluse în categoria crimelor împotriva umanităţii, dată fiind amploarea şi caracterul sistematic al operaţiunii.

 

Lasă un răspuns