O femeie de 63 de ani a fost accidentată mortal, marți dimineața, pe o trecere de pietoni din localitatea Copăceni.
Polițiștii au fost sesizați în jurul orei 07.
15 despre un accident rutier produs în localitatea Copăceni, comuna Săndulești, pe sensul de mers Turda spre Cluj-Napoca.
Din primele cercetări a reieșit că, un bărbat de 59 de ani, din comuna Mihai Viteazu, în timp ce conducea un autoturism ar fi accidentat un pieton aflat în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni nesemaforizată.
„Pietonul a fost identificat ca fiind o femeie de 63 de ani, din comuna Săndulești.
Echipajul medical prezent la fața locului a procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare, însă, din nefericire, femeia a decedat”, potrivit IPJ Cluj.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În continuare sunt efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google News Foto: Depositphotos.
comCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro