Curtea Constitoțională din Georgia respinge cererea de invalidare a rezultatelor alegerilor legislative. Președintele Salome Zurabişvili denunță un sistem sofisticat de fraudare de „metodologie rusească”.

Spread the love

  Capitala Georgiei se confruntă în ultima perioadă cu proteste proeuropene masive, în condițiile în care noul legislativ a anunțat amânarea aderării țării la UE.

„Curtea Constituţională nu a acceptat plângerile care aveau drept scop ca alegerile din 26 octombrie să fie declarate neconstituţionale”, potrivit instanţei din Tbilisi,  care a arătat că această decizie este „finală”.

Votul din 26 octombrie a fost respins de către opoziţia pro-occidentală şi de către preşedinta Salome Zurabişvili, care a sesizat Curtea Constituţională pentru a obţine anularea rezultatelor.

Victoria „Visului Georgian” (53,93%), care îi asigură 89 de locuri din cele 150 ale parlamentului, a fost confirmată de Comisia Electorală.

Partidul s-a clasat pe primul loc, la mare distanţă, în faţa unei alianţe a partidelor de opoziţie prooccidentale care a obţinut 37,79% din voturi.

Dar opoziţia continuă să acuze fraudarea alegerilor, iar capitalele occidentale, la fel ca Uniunea Europeană au cerut anchete asupra neregulilor reclamate.

După anunţarea rezultatelor, Salome Zurabişvili a denunţat un sistem sofisticat de fraudare urmând o „metodologie rusească”, dar a refuzat ulterior să răspundă unei convocări a parchetului pentru a-şi detalia acuzaţiile, pe care Moscova le respinge.

Georgia a obţinut în decembrie anul trecut statutul de ţară candidată la aderarea la UE, dar procesul de integrare a fost ulterior suspendat de Comisia Europeană din cauza adoptării unor acte normative inspirate din legislaţie rusă, referitoare la valorile familiale şi la influenţa străină.

Lasă un răspuns