Scandalul sacilor nesigilaţi cu buletine de vot pentru turul I al alegerilor prezidențiale la Cluj. Acuzații de fake-news și lipsa dovezilor.

Spread the love

  În urma unei sesizări publice privind o presupusă neregulă la alegerile prezidențiale din 2024, autoritățile au fost chemate să intervină pentru a verifica o posibilă infracțiune legată de gestionarea voturilor.

  Vineri, 29 noiembrie, IPJ Cluj a fost informat că au fost găsiți mai mulți saci nesigilați cu buletine de vot de la alegerile prezidențiale.

Autoritățile au acuzat public ca verifica comiterea unei infracțiuni și… surpriza, infracțiunea nu a existat.

„În cursul zilei de 29 noiembrie a.

c.

, Poliția Municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată de către un membru al Biroului Electoral Județean Cluj, prin apel la 112, cu privire la faptul că în spațiul de depozitare destinat buletinelor de vot s-ar afla mai mulți saci cu buletine de vot pentru turul I al alegerilor prezidențiale, nesigilați.

În urma sesizării, a fost constituită o echipă operativă care s-a deplasat la fața locului pentru a verifica aspectele semnalate.

Polițiștii au demarat cercetări sub aspectul infracțiunii de rupere de sigilii, în vederea clarificării tuturor circumstanțelor.

Nu au fost constatate nereguli, însă verificările vor continua pentru a asigura respectarea strictă a prevederilor legale”, a transmis IPJ Cluj, sâmbătă.

Pe de altă parte, autoritățile au încercat să justifice intervenția, menționând că era necesară o verificare riguroasă pentru a elimina orice dubiu legat de integritatea procesului electoral.

„Nu au fost constatate nereguli pe procedură, până în prezent”, a adăugat IPJ Cluj.

Lasă un răspuns