Joi, în jurul orei 08:40, polițiștii clujeni au fost sesizați cu privire la un accident rutier produs pe Calea Dezmirului din Cluj-Napoca, în urma căruia mai multe mașini au fost avariate.
Din primele verificări, s-a constatat că un tânăr de 24 de ani, care conducea un autoturism în direcția localității Dezmir, ar fi efectuat o depășire neregulamentară, intrând în coliziune cu două autovehicule care circulau din sens opus.
„În urma testării cu aparatul etilotest, în cazul tânărului s-a înregistrat o alcoolemie de 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat”, informează IPJ Cluj.
Polițiștii i-au aplicat sancțiuni contravenționale în cuantum de 3.
960 de lei, pentru depășire neregulamentară și provocarea unui accident cu pagube materiale, conducerea sub influența alcoolului și lipsa documentelor obligatorii.
Totodată, ca măsură complementară, a fost dispusă reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 210 zile.
Poliția semnalează că un moment de neatenție sau o decizie greșită la volan pot avea consecințe grave.
Șoferii sunt îndemnați să conducă responsabil și să evite orice comportament care poate pune în pericol vieți.