Bugetul Uniunii Europene pentru 2025 a fost votat de plenul Parlamentului European

Spread the love

Europarlamentarii au adoptat bugetul Uniunii Europene pentru anul 2025, negociat de vicepreşedintele legislativului european, Victor Negrescu, document ce stabileşte angajamente financiare de aproape 200 de miliarde de euro.

Bugetul Uniunii Europene pentru 2025 a fost votat de plenul Parlamentului European „Am ajuns la un acord ambiţios privind bugetul anual al UE pentru 2025.

Prin votul nostru în plen, am dat undă verde pentru ca bugetul UE să fie semnat şi transpus în lege”, a afirmat vicepreşedintele Parlamentului European, Victor Negrescu.

În calitatea sa de negociator-şef al legislativului european, Victor Negrescu a spus că negocierile privind bugetul Uniunii au fost complexe, făcând referire la cele 19 ore de dezbateri care au fost necesare pentru obţinerea acordului interinstituţional.

Vezi mai multe articole din categoria externe În valoare de aproximativ 200 de miliarde de euro, bugetul UE pentru 2025 este cu 6% mai mare faţă de cel din acest an.

În cifre reale, majorarea este de 10 miliarde de euro şi asigură finanţarea programelor esenţiale, va permite îndeplinirea angajamentelor politice asumate de Uniune şi, în acelaşi timp, va oferi mijloacele financiare necesare astfel încât să fie rambursat împrumutul european pentru recuperarea economică post-pandemică, fără a reduce sumele pentru programele-cheie, potrivit unui comunicat al PSD.

„Prin aprobarea bugetului UE pentru anul viitor, trimitem un mesaj puternic cetăţenilor, şi anume că UE, în ciuda contextului politic şi economic dificil, este capabilă să se doteze cu mijloacele financiare necesare pentru a-şi pune în aplicare politicile şi pentru a răspunde nevoilor cetăţenilor săi prin cele mai calibrate investiţii”, a susţinut europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu.

Conform comunicatului, bugetul prevede, printre altele, 422 de milioane de euro suplimentare pentru educaţie şi tineri, crescând bugetul Erasmus+ la un total de 4,3 miliarde de euro, 45 de milioane de euro este suma suplimentată pentru cercetare, inovare şi sănătate, o creştere de 30 de milioane de euro a fondurilor alocate pentru agricultură, în special pentru tinerii fermieri, precum şi recuperarea unor sume consistente nefolosite în anii trecuţi, rezultând un total record de 39,9 miliarde de euro pentru Fondul European de Garantare Agricolă, 5 milioane de euro suplimentare pentru natură, biodiversitate şi acţiunile climatice, dar şi o creştere cu 10 milioane de euro a alocărilor pentru programele dedicate gestionării frontierelor externe ale UE, în special pentru extinderea Schengen cu România şi Bulgaria.

Ca urmare a negocierilor purtate, bugetul pentru anul viitor include suma de 3 miliarde de euro ce va fi disponibilă pentru a susţine refacerea regiunilor afectate de dezastre naturale, cum au fost cele din Europa Centrală şi de Est, inclusiv din România şi Spania, cu posibilitatea ca statele membre să folosească până la 10% din fondurile de coeziune pentru a preveni şi a reconstrui zonele afectate.

Lasă un răspuns