O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş s-a prăbușit, luni, peste elevii aflați la cursuri.
Doi elevi au fost răniți, iar clasa a fost evacuată.
Pompierii au intervenit cu două autospeciale de intervenţie, o autospecială de primă intervenţie, o ambulanţă SMURD, precum şi două ambulanţe de transport personal şi victime multiple.
„Astăzi, în jurul orei 12:35, pompierii militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu Mureş au intervenit la o unitate de învăţământ din municipiul Târgu Mureş, situată pe strada Cutezantei, în urma unui incident în care o bucată de aproximativ 2 mp din tavanul unei săli de clasă, aflată la etajul al treilea, s-a desprins şi a căzut peste doi elevi, sex feminin si sex masculin, aproximativ 13 ani, în timpul orelor de curs (.
.
.
).
Cei doi elevi au fost evaluaţi de cadrele medicale, unul fiind de cod verde, iar celălalt de cod galben”, potrivit informării publicate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Mureş.
În sala de clasă se aflau 25 de elevi, care au fost evacuaţi în siguranţă.
„Din fericire, nu au fost persoane surprinse sub dărâmături.
Sala de clasă a fost închisă, iar cursurile nu se mai desfăşoară în acest spaţiu.
Echipele de intervenţie asigură măsuri de siguranţă pentru a preveni alte incidente”, a precizat ISU Mureş.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsFoto: Depositphotos.
comCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro