Potrivit Ministerului Afacerilor de Interne, un incident electoral a fost raportat în dimineața zilei de duminică la Cluj-Napoca.
Astfel, vicepreședintele comisiei unei secții de votare, împreună cu un membru al comisiei din cadrul aceleeași secții, au încălcat legislația electorală, deplasându-se cu urna specială fără escorta Poliției.
„Polițiștii din Cluj-Napoca s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului urnei de vot după ce vicepreședintele comisiei de votare a unei secții, împreună cu un membru, s-a deplasat cu urnă specială, fără a fi însoțiți de polițiști.
O persoană și-a exprimat votul în aceste condiții”, potrivit MAI.
În județul Cluj, până la ora 10, peste 400 de persoane și-au exprimat dreptul la vot prin intermediul urnei mobile în cadrul turului I al alegerilor prezidențiale.
Incidentul a fost înregistrat în cartierul Grigorescu din Cluj-Napoca.
„Potrivit primelor verificări, locțiitoarea președintelui secției de votare, o femeie, de 57 de ani, împreună cu un alt membru al secției de votare, s-au deplasat cu urna mobilă la un imobil, din cartierul Grigorescu, fără a informa forțele de ordine, context în care a fost exprimat un vot”, potrivit IPJ Cluj.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul infracțiunii de nerespectare a regimului urnei de vot, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.
La nivel national au fost sesizate 16 posibile incidente electorale: 9 sunt confirmate, 4 sunt în curs de verificare și 3 nu s-a confirmat.
De la începerea votării, șase persoane au fost sancționate contravențional cu avertisment.