Ministrul german al Apărării avertizează că Europa se confruntă cu o ameninţare de lungă durată: Rusia produce arme în trei luni cât UE într-un an

Spread the love

Europa se confruntă cu o ameninţare de lungă durată, deoarece invazia rusă în Ucraina „nu mai este un război regional”, a avertizat sâmbătă ministrul german al Apărării, Boris Pistorius.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, „a trecut de mult timp complet la o economie de război”, iar ţara produce în prezent atâtea arme şi muniţii în trei luni câte produce întreaga Uniune Europeană într-un an, a declarat Pistorius, potrivit agenţiei dpa.

Ministrul a făcut referire la un discurs susţinut de Putin la sfârşitul lunii octombrie, în care liderul de la Kremlin a vorbit despre o „luptă serioasă şi ireconciliabilă pentru o nouă ordine mondială” şi a afirmat că se consideră deja învingător în războiul împotriva ucrainenilor.

Vezi mai multe articole din categoria externe În acelaşi timp, războiul hibrid cu dezinformare şi ştiri false este în plină desfăşurare, a declarat Pistorius, care a vorbit la un eveniment în oraşul Arnsberg din vestul ţării, organizat de Fundaţia Friedrich Ebert, care este afiliată social-democraţilor (SPD).

„Securitatea noastră este un bun fragil”, a spus Pistorius.

Germania trebuie să accelereze ritmul şi să investească mai mult în „capabilităţi de război”, a avertizat el.

Lasă un răspuns