Românii vor putea călători fără viză în China din 30 noiembrie 2024

Spread the love

  China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, potrivit lui Lin Jian, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing.

  „Pentru a înlesni şi mai mult schimburile dintre China şi alte ţări, China a decis să extindă lista ţărilor eligibile pentru regimul scutirii de vize”, a declarat Lin Jian, în cadrul unei conferinţe de presă, citată de EFE, care informează că în acest regim au mai fost incluse Macedonia de Nord, Malta, Estonia şi Letonia, scrie Agerpres.

 China va prelungi perioada de şedere fără viză la 30 de zile de la 15 zile pentru cetăţenii tuturor celor 38 de ţări din cadrul programului său fără viză, a relatat televiziunea de stat CCTV.

China a acordat anterior un regim de scutire de viză pentru Coreea de Sud şi pentru unele ţări europene pentru a stimula turismul şi comerţul pe fondul unei economii aflate în declin.

 La rândul său, Tong Xuejun, directorul Departamentului Consular al Ministerului Afacerilor Externe chinez, a subliniat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă a Consiliului de Stat (executivul), că, în ultimul an, China a semnat acorduri de scutire reciprocă de viză cu şase ţări: Singapore, Thailanda, Kazahstan, Antigua şi Barbuda, Georgia şi Insulele Solomon.

 În noiembrie 2023, China a anunţat că cetăţenii Franţei, Germaniei, Italiei, Olandei, Spaniei şi Malayeziei vor beneficia de o scutire unilaterală de viză până în decembrie 2024, prelungită ulterior până la sfârşitul anului 2025, o listă la care autorităţile au adăugat constant tot mai multe ţări, scrie EFE.

Mai mulţi experţi au dat asigurări în mass-media chineze că procedurile de solicitare a vizelor, care consumă timp, şi preţul biletelor de avion sunt principalele motive pentru care turismul extern nu a atins încă nivelurile înregistrate înaintea pandemiei de coronavirus, în timpul căreia China a impus o închidere aproape totală a frontierei.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsFoto: Depositphotos.

comCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns