Joi, 28 noiembrie, va avea loc la Cluj Lansarea Patronatului Societăților din Construcții – Filiala Transilvania.
Evenimentul marchează o etapă importantă cresterea reprezentativității asociației în zona de centru și nord a țării.
Patronatul Societăților din Construcții – Filiala Transilvania este o subdiviziune a asociației care se ocupă de specificul pieței și al regiunii Transilvania, care include județele din centrul și nordul țării, si reprezintă interesele angajatorilor din domeniul construcțiilor din zona Transilvaniei, unii dintre cei mai importanți actori din industria construcțiilor la nivel regional.
Patronatul Societăților din Construcții – PSC este membru fondator al Federației Patronatelor Societăților din Construcții – FPSC, singura federație reprezentativă la nivel de sector de activitate – Construcții civile și industriale.
„PSC a luat ființă din nevoia de asociere a companiilor care activează în domeniul construcțiilor și din dorința de a conlucra pentru a asigura un mediu de afaceri sănătos.
Brandul nostru a devenit reprezentativ în domeniu, atât în interiorul României, cât și în afara granițelor țării, fiind promotor activ pentru protejarea valorilor breslei.
Moto-ul nostru «Împreună pentru protejarea valorilor breslei» este grăitor în aceasta direcție și este chiar esența existentei noastre.
De asemenea, el exprimă spiritul organizației și felul în care interacționăm cu membrii, autoritățile, media sau alte organizații”, spune președintele Filialei Transilvania, Alexandra Stoica.
—Alexandra Stoica este director general DAS ENGINEERING, una dintre cele mai relevante companii de instalații din Transilvania, și a fost premiată de curând în cadrul evenimentului The Voices of Business Awards 2024 – Cluj, Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj.
A participat și la editia speciala Construction & Infrastructure Summit a platformei de networking X Party & Networking cea mai mare serie de evenimente din România.
CITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro